În perioada 12 – 15 mai a avut loc la Mănăstirea Putna a zecea ediție a simpozionului închinat Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta cu tema „Fundamente creștine ale culturii române și europene”.

Simpozionul a început cu Te Deum-ul de binecuvântare, slujit de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, părinți ai mănăstirii și preoți veniți special pentru a participa la simpozion. După slujbă, în cuvântul ținut, Înaltpreasfințitul Pimen a subliniat că înaintarea culturală fără credinţă poate să ducă şi la rătăcire, la fel cum și credinţa fără un minimum din harismele culturii poate să ducă la același lucru. Însă, în poporul nostru, cele două au fost împletite mereu. Această împletire a avut loc și în cazul marii profesoare, intrată în viața monahală, căreia îi este închinat colocviul. De asemenea, Înaltpreasfințitul Pimen a amintit și de modul în care acad. Dan Hăulică, inițiatorul colocviilor, a știut, în lucrarea sa de critic de artă, „să strecoare cuvinte care să miște și să zidească sufletele, să le înalțe”.

În Sala Domnească a mănăstirii, unde au avut loc ședințele, au urmat cuvintele de deschidere. Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, a vorbit despre viața Maicii Benedicta de slujitoare deopotrivă a culturii și credinței. A amintit că Patriarhul Teoctist a numit-o, în ultimul său text, scris pentru pomenirea de un an a Maicii Benedicta, „purtătoare de mir a cuvântului lui Dumnezeu”. Au urmat întâmpinările rectorilor colocviului, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, și profesoara Lucia Cifor, de la Facultatea de Litere a universității ieșene. Apoi au prezentat două comunicări de introducere în temă academicienii Alexandru Zub și Ștefan Afloroaei. Acad. Ştefan Afloroaei a arătat semnificația temei colocviului pentru România și Europa de azi: „Nu cred că se poate îndoi cineva de fundamentele creştine ale Europei – Europă care s-a format în perioada patristică. Problema este alta: aceste fundamente sunt recunoscute numai în perspectiva istorică. În ce măsură sunt ele recunoscute astăzi, în ce măsură sunt recunoscute ca vii, ca actuale astăzi? Ele sunt fundamente numai dacă sunt vii.”

Zile de vineri și sâmbătă au fost dedicate comunicărilor științifice. S-au susținut prelegeri bine pregătite şi documentate, riguroase şi bogate. Pe lângă universitarii și oamenii de cultură consacrați, și la această ediţie au fost prezenţi mulți tineri bine pregătiţi şi entuziaşti din diferite domenii de cercetare.

În cadrul colocviului, s-au lansat cartea „Eminescu. Orizontul cunoașterii”, o culegere de articole despre Eminescu ale acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga scrise de-a lungul anilor și înmănuncheate în volum pentru prima dată, și revista anuală „Caietele de la Putna”, nr. IX-2016, care reunește comunicările simpozionului „Etica memoriei” din anul 2015. De asemenea, pereții Sălii Domnești a mănăstirii au constituit și simeze pentru expoziția artistului plastic Dacian Andoni: „ … în grisaille”, in memoriam Dan Hăulică.

Duminică, după Sfânta Liturghie, a avut loc slujba de pomenirea a acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, la 10 ani de la trecerea la cele veșnice. Un cuvânt emoționant a ținut criticul literar Alex Ştefănescu după slujba parastasului.

„Au trecut 50 de ani de când i-am fost elev marii profesoare, care nu era numai Profesoară de Istoria Literaturii Universale, dar era, și i-am spus, şi Profesoară a Luminii. Ea ne-a învăţat că dincolo de informaţiile înalte pe care ni le transmitea exista o transcendenţă.

Pentru a include Biblia în bibliografia cursului, a scos în evidenţă valoarea literară a Bibliei. Dar ne vorbea și ne descoperea şi sensurile mai înalte ale Bibliei. În acea perioadă, mergând acasă, sunt de loc din Suceava, am mers la Sf. Ioan şi părintele de acolo, impresionat de cunoştinţele mele despre Biblie – toate de la cursul Doamnei Profesoare, eu nu aveam o Biblie, era şi greu pe vremea aceea – mi-a dat în dar o Biblie pe care o am şi astăzi.

Trebuie să spun că Doamna Profesoară mă aprecia. I-am propus să scriu un referat pe tema „Sentimentul românesc al morţii în literatura română”, inspirat de „Sentimentul românesc al fiinţei”, al lui Noica. Viziunea românească asupra morții diferă de cea a altor popoare. Nu e reprezentarea macabră din literatura gotică, de exemplu, ci la noi reprezentarea morții are ceva prietenos şi sfânt, morţii fac parte dintre noi, ne ajută să rezistăm în viața noastră pe acest pământ.

Locul ei de veci nu este unul întâmplător. Aici sunt Ştefan cel Mare şi Eminescu. Ea a fost o continuatoare a lor, o luptătoare, o apărătoare a spiritului românesc creştin.

Mă bucur că am venit la Mănăstirea Putna. Am găsit-o exact cum mi-o închipuiam, chiar mai mult. De obicei suntem dezamăgiţi, căci nu găsim lucrurile aşa cum ni le-am închipuit, este o distanţă între închipuire şi realitate. În cazul Putnei, nu.”

Fundamentarea creștină a culturii și civilizației române și europene, atât de bine reliefată de comunicări, are, ca orice lucrare, un autor. Ea a fost realizată de oameni, în timp, dar autorul adevărat, nevăzut, este Iisus Hristos, „prin care Dumnezeu a făcut veacurile” (Evrei 1, 2). El este și viitorul acestei culturi și civilizații. Îl lipsa Lui, ne vom rupe de trecut, dar ne vom înstrăina și de comuniunea și dragostea între oameni pe care El le-a făcut posibile în măsura în care le-au avut sfinții. În lipsa Lui, viitorul nu poate fi decât cel în care lipsește apa cea vie a nemuririi, adică a binelui, în care lipsește harul Duhului Sfânt, adică lipsește viața, căci, unde nu este Hristos și Duhul Sfânt, acolo este distrugere, moarte, ură.

De aceea, este posibil și este șansa noastră și a Europei de a dezvolta și în prezent, și în viitor, o cultură a vieții, căci „Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este același” (Evrei 13, 8). Pe El „Dumnezeu L-a pus moştenitor a toate” (Evrei 1, 2), iar El ne dăruiește moștenirea nouă, fraților Săi, prin jertfă, din iubire.