20/05/2013

„Pedagogia modelelor. Pădurea – ambient decisiv și metaforă primordială”


Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, în zilele de 16-19 mai 2013 Mănăstirea Putna a găzduit lucrările celui de-al VII-lea Colocviu al Fundației „Credință și Creație – Maica Benedicta”, având ca teme „Pedagogia modelelor” și „Pădurea – ambient decisiv și metaforă primordială”. Colocviul marchează împlinirea a șapte ani de la trecerea la Domnul a Maicii Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

Tema principală de anul acesta răspunde unei nevoi reale din societatea românească, și anume găsirea unor modele care să se afle în continuitate cu rădăcinile lui și să poată duce mai departe noile generații. Preocuparea pentru modele a fost prezentă și la Maica Benedicta în ultimii ani ai vieții: „Impresia mea tot mai puternică este că pretutindeni au cam dispărut modelele”. Introducerea a făcut-o Înaltpreasfințitul Pimen în cuvântul de deschidere, subliniind că modelele sunt părinții duhovnicești în sens larg: mama și tatăl acasă, profesorii la școală, bătrânii și toți acei oameni care caută să trăiască frumos, împlinind voia lui Dumnezeu.

Sub semnul evocărilor deosebite a stat comunicarea profesoarei Ioana Cândea-Feodorov, care a vorbit despre tatăl său: „Virgil Cândea și modelele sale de cărturar”. Acesta s-a ghidat în viața și cariera sa după părinți duhovnicești: pr. Dumitru Stăniloae, pr. Cleopa, pr. Petroniu Tănase sau pr. Sofian, care i-au dat impulsul să editeze cărți precum „Cele mai frumoase rugăciuni ale Ortodoxiei” sau „Cuvinte despre ascultare” de la Cuviosul Paisie Velicikovschi. Alte modele de intelectuali creștini puse în lumină au fost Radu Gyr, de către Ioana Diaconescu, cercetătoare în Arhivele Securității, profesorul Alexandru Mironescu, evocat de Raluca Naclad, și poetul Ioan Alexandru, amintit cu binecunoscutele „Imne ale Putnei” și cu versurile despre Sfântul Ștefan cel Mare: „Ștefan e mare pentru c-a fost smerit/ Pe cât de mic se micșora într-una”. Domnul Adrian Alui Gheorghe a făcut o evocare a părintelui Iustin de la Mănăstirea Petru-Vodă ca model de duhovnic căutat de oameni pentru credință și vindecare sufletească. La rândul ei, profesoara Lucia Cifor de la Iași a subliniat că tinerii adeseori nu pot înțelege nivelul spiritual al duhovnicilor mari, precum Arsenie Papacioc sau Teofil Pârâian, ci caută mai degrabă repere în modelele carismatice și de succes impuse de mass-media contemporană, de aceea e nevoie de un efort pentru a ajunge la adevăratele modele. Literatura însăși de astăzi, a explicat, nu mai este edificatoare moral, nu mai formează caracterul precum cea de la sfârșitul secolului XIX. O completare în această discuție a adus-o dl. Daniel Cristea-Enache, vorbind despre modele de critici ale generației anilor ’60 – Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea – care au căutat să îndrepte critica realismului socialist și să repună numele valoroase în cultura vremii.

În cadrul dezbaterii despre modele, personalitatea centrală a rămas Maica Benedicta, care în cei 34 de ani de activitate la Catedra de Literatură a Universității din București (1948-1982) a format mii de studenți, învățându-i dragostea de adevăr, de bine, de frumos. De altfel, în acei ani, Maica Benedicta a fost singurul profesor care a avut curajul să impună Biblia ca prima carte în bibliografia obligatorie a studenților de la Litere. L-a apărat permanent pe Mihai Eminescu de denigratorii săi și a căutat să deschidă interesul studenților spre adevărul Evangheliei. În virtutea acestei credințe mărturisitoare, a cununat 17 perechi și a botezat 11 copii, înfruntând interdicțiile regimului. Îndemnul ei către tineri era „să nu pierdem verticala”, insistând în același timp pentru păstrarea bunei-cuviințe românește prin două coordonate: „frica de Dumnezeu și rușinea de oameni”. Aceste calități ale Maicii Benedicta i-au făcut pe studenții s-o iubească și „să se adune în jurul ei ca puii în jurul unei cloști”, după cum a mărturisit, din experiența personală, dl. prof. Gheorghiță Geană în comunicarea: „Cultura ca stare de fascinație a ființei. Mărturii despre Zoe Dumitrescu-Bușulenga”. Profesorul mai amintea că în timpul prelegerilor, Maica Benedicta „vorbea dar privea undeva deasupra noastră, ca un fel de monolog al ei cu Dumnezeu”.

Tema secundară a colocviului a fost „Pădurea. Ambient decisiv și metaforă primordială”, cu intervenții care au subliniat că pădurea este mai mult decât un tezaur geografic, ea este și un mediu de existență istorică și de relație cu omul. De aceea, expoziția sculptorului Virgil Scripcariu, „Manifest pentru rostul și sfințenia lemnului”, precum și comunicarea domnului Alin Ulman-Ușeriu – „Pădurea pedagogică”, au dorit să tragă un semnal de alarmă față de arborii tăiați abuziv în București, dar și în Bucovina istorică, din interese comerciale, care nu mai țin cont de rosturile și valoarea pădurii în ambientul românesc. După aceste comunicări se are în vedere o declarație publică de protest a academicienilor și profesorilor adunați la Colocviu împotriva exploatării abuzive a patrimoniului forestier al Bucovinei.

La finalul colocviului au fost lansate două volume cuprinzând interviuri acordate de Maica Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga pe teme de cultură, credință și spiritualitate: „Credințe, mărturisiri, învățăminte”, îngrijit de Grigore Ilisei, și „Să nu pierdem verticala”, îngrijit de obștea Mănăstirii Putna. A fost tipărit, de asemenea, numărul șase al revistei „Caietele de la Putna”, care înmănunchează comunicările simpozionului din anul 2012, „Muntele, metaforă fundamentală. Relief concret și ascensiune spirituală”.

Monah Iustin Taban