În zilele de 22-26 august 2012, Mănăstirea Putna a găzduit lucrările celui de-al VI-lea Colocviu al „Fundației Credință și Creație”, colocviu intitulat „Muntele – metaforă fundamentală. Relief concret și ascensiune spirituală”. Titlul este de fapt un simbol pentru o anumită perspectivă asupra lumii și a vieții în care omul caută să se depășească în mod continuu, caută noi reliefuri și altitudini de cunoaștere. Se pleacă de la premisa că geografia naturală are o putere inerentă – sădită în chip tainic de Dumnezeu – de a stimula omul spre o dezvoltare a puterilor sale creative, de a-l ajuta să intre mai bine în relație cu Creatorul. Muntele, în această ipostază, este chemarea la o viețuire mai înaltă, este un urcuș spiritual către țiitorul a toate – Dumnezeu. O a doua premisă este că, alături de teologie, nici una din formele culturii contemporane – literatura, filosofia, etnografia, pictura, sculptura, muzica și altele – nu exclude în principiu apropierea omului de Dumnezeu, câtă vreme aceste științe urmăresc rațiunile înalte puse în elementele Creației de Creatorul ei.

Credem că anul acesta bazele teologice ale discuției au fost mai bine așezate prin contribuții ca: Pr. prof. Constantin Coman, „Muntele ca topos teologic în Sfânta Scriptură”; Protos. Teofan Popescu, „Modelul taboric și părintele duhovnicesc. Arhimandritul Sofian Boghiu”; Monah Iustin Taban, „Parabole ale muntelui la Părinții Filocaliei”; Adrian Alui Gheorghe, „Cum se vede muntele Athos de pe Ceahlău” etc. O idee fundamentală este că începând de la întruparea, moartea și învierea lui Hristos, întâlnirea omului cu Dumnezeu nu se mai face așa de mult în natura exterioară, ci se realizează mai cu seamă în inima omului. Natura devine așadar o imagine a sinelui, muntele și urcușul devin locuri duhovnicești mutate dinafară înăuntrul omului. Dacă vechii evrei aveau o relație privilegiată cu Iahve în munții sfinți – Sinai, Tabor, Sion – unde-și zideau altarele și aduceau jertfele, până acolo încât Dumnezeul lui Israel să fie numit „Dumnezeul munților”, Hristos a schimbat această paradigmă cerând omului închinare în Duh și în Adevăr oriunde acesta se găsește. Mai mult, părinții scriitori ai „Filocaliei” – editată de pr. prof. Dumitru Stăniloae în douăsprezece volume sub titlul de „Culegere din scrierile sfinților părinți care arata cum se poate omul curați, lumina și desăvârși” (1947-1991) – tâlcuiesc sub formă de parabolă aproape toate elementele naturii în relația lor cu omul, pornind de la însuși exemplul Mântuitorului. Dacă muntele, sămânța, stânca, via, lucrătorii, fecioarele, talanții sunt interpretate de Hristos ca imagini ale împărăției lui Dumnezeu și ale relației omului cu Dumnezeu, la părinți precum Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Isaac Sirul, Sf. Varsanufie și Ioan, Sf. Simeon Noul Teolog sau Sf. Grigorie Palama aceste elemente devin simboluri ale vieții duhovnicești, sunt explicate ca realități interioare ale omului. S-a putut astfel vorbi despre muntele cunoașterii lui Dumnezeu, munții vederilor dumnezeiești, muntele cunoștinței, muntele contemplației cu viile ca simbol al înțelepciunii, munții patimilor, muntele virtuților, muntele nevoinței etc. În această lumină, misterele lumii devin mistere ale omului, ale relației sale cu Dumnezeu, iar lumea devine un mare câmp de dialog între om și Dumnezeu. Iar motto-ul cel mai sugestiv al realități ar putea fi cuvântul Sf. Grigorie de Nyssa: „Teologia e un munte înalt și greu de urcat. De abia se poate ajunge la poalele lui. Și aceasta o poate face numai cel puternic”.

Perspectiva teologică nu exclude, desigur, o abordare a muntelui în cheie literară, filosofică sau artistică – în sens larg – de vreme ce de atâtea ori în istoria culturii și civilizației oamenii au fost inspirați de realitățile Creației în chip diferit, după propria structură sufletească și după sensibilitatea dată lor de Dumnezeu. Deși imaginea muntelui devine cu această ocazie – de multe ori – mai ermetică, mai greu de descifrat, iar exprimările plastice pot ascunde înțelesuri de adâncime, tocmai aceasta arată frumusețea cu atâtea fețe a creației lui Dumnezeu și a bogăției de sensuri pe care aceasta o trezește în persoane diferite. S-a vorbit pe această linie de muntele lui Sadoveanu (Elvira Sorohan, „Taina muntelui ascuns”), al lui Eminescu (Lucia Cifor, „Muntele în imaginarul poetic eminescian. Perspective hermeneutice”), de felul de a fi al oamenilor de munte (Gheorghiță Geană, „Muntele: matrice comportamentală și stimul simbolic”), de munte ca simbol al spiritualității unei vieți (Raluca Naclad, „Ascensiunea – paradigma umanului în Cel ce urcă muntele de Ernest Bernea”). Muntele nu poate fi lipsit de asemenea de valențele lui filozofice (Sorin Lavric, „De la Heidegger la Noica. Muntele ca genius loci. Todtnauberg și Păltiniș”), folclorice și identitare (Alexandrina Cernov, „Pădurea și muntele, simboluri ale folclorului românesc din nordul Bucovinei”) sau mărturisitoare (Ioana Diaconescu, „O ipostază a Golgotei. Martirii muntelui. Documente ale rezistenței anticomuniste”).

Colocviul a stat, ca de obicei, și sub semnul comemorărilor. Au fost evocați „oameni cât niște munți” care au adus mărturia vie a efortului și creativității lor în cultura românească. Mihail Sadoveanu, ca figură de prim rang a literaturii române, a fost omagiat printr-o expoziție de fotografii realizată de Dan Eremia Grigorescu („O geografie privilegiată”) și prin audiții ale unor înregistrări din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române. Alături de el s-au readus în memoria celor prezenți oameni ca lingvistul și teoreticianul Eugenio Coșeriu (Eugenia Bojoga, „Eugenio Coșeriu, personalitate de vârf a filosofiei limbajului”), ilustrul culegător de documente Eudoxiu Hurmuzachi (Ilie Luceac, „Eudoxiu Hurmuzachi, la izvoarele istoriei românești”), poeta Ileana Mălăncioiu (Daniel Cristea-Enache, „Urcarea muntelui. Ileana Mălăncioiu”), IPS Bartolomeu Anania (Pr. Ștefan Iloaie, „Mitropolitul Bartolomeu cărturarul”; Diana Câmpan, „Valeriu Anania, poetica înălțimilor”) sau pictorul Paul Gherasim, autorul unor opere plastice de mare simțire religioasă și dominate de motivul Logos-ului, ca izvor de creație (Oliv Mircea, „Paul Gherasim. Pictura tăcerii, a iubirii și a Numelui de nerostit”). O notă de variație a temei a adus dl. Ștefan Costache, realizator Radio România Muzical „George Enescu”, prin suita de audiții intitulată „Melomanul și drumul către muntele său” cu comentarii și analize ale unor piese celebre ale muzicii clasice.

Și fiindcă viața intelectuală nu poate fi despărțită de bucuriile inimii ce însoțesc anumite etape ale creației unui om, Academicianul Dan Hăulică, președintele de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, a fost omagiat în cea de-a doua zi a Colocviului, la Mănăstirea Putna, cu ocazia împlinirii rotundei vârste de 80 de ani. Sensul acestei cinstiri stă cu precădere în încurajarea sufletească a unui om care s-a străduit întreaga sa viață să aducă și să păstreze în cultura românească tot ceea ce înseamnă valoare, talent și onestitate, indiferent de domeniu. Dacă nu întotdeauna operele de artă își dezvăluie mesajul lor la prima vedere, nu este mai puțin adevărat că prezența lor, varietatea lor și însăși existența lor contribuie la educarea sensibilității noastre și la sporirea capacității noastre de selecție și sesizare a binelui, frumosului și adevărului. Căci binele, frumosul și adevărul – precum au subliniat de multe ori atât Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților cât și Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna – își au izvorul în Dumnezeu și sunt date de Dumnezeu oamenilor pentru a le exprima în faptele și în operele lor, pentru a le mărturisi în viețile lor.

La finalul sesiunilor de discuții au fost lansate „Caietele de la Putna V/2012” ale „Fundației Credință și Creație”, însumând comunicările simpozionului de anul trecut „Geniu și memorie colectivă. Creangă + Creangă”, precum și al treilea volum din seria Eminescu – „Eminescu. Cultură și Creație” de Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta.

Colocviul s-a încheiat, ca în fiecare an, cu o călătorie a cunoașterii în vecinătatea muntelui Giumalău, așa cum se vede acesta de la înălțimea Mănăstirii Pojorâta, jud. Suceava. Trebuie să reamintim bucovinenilor că oamenii literelor și ai științelor umane în general de la noi din țară au o receptivitate deosebită la frumosul naturii. Nu de puține ori ne-a fost dat să auzim exclamații admirative despre „desenul formelor de relief”, despre „inefabilul munților”, despre „paleta de culori a văzduhului”. Bucovina este cu precădere un ținut muntos, sau submuntos, ale cărui linii de relief au putut inspira – atât în trecut cât și astăzi – talentul unor artiști, frumusețea operelor lor. Este, de altfel, un prilej de a mulțumi lui Dumnezeu pentru armonia geografică în care ne aflăm și pe care o avem ca o creație artistică dată de Sus. Obiectivul care a încheiat excursia de studiu a fost Muzeul de Artă a Lemnului Câmpulung, unde au fost remarcate sculpturi deosebite ale artei populare, figuri vii sau motive geometrice și abstracte, care fac acest modest loc demn de competiția cu cele mai mari muzee ale Europei.

Dorim să mulțumim celor care au făcut posibil acest eveniment prin ajutorul lor financiar: Inginer Radu Marinescu (Actual Creativ SRL București), Arhitect Antonios Kapraras (Grecia), Asociația „Sanda și Virgil Cândea”, Avocat Lucia Cherecheș. Într-adevăr, se poate realiza un parteneriat fericit între bogăție și cunoaștere atunci când amândouă sunt puse în slujba apropierii omului de Dumnezeu și de frumusețea creațiilor Sale. Rămâne numai ca noi să fim conștienți mai departe de drumul nostru și să nu ratăm șansa de a ne îmbogăți mintea și inima cu orice lucruri care ne pot ajuta la mântuire și la o viață în Adevăr.

Monah Iustin Taban