În viața acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta, care din 2006 își doarme somnul de veci la Mănăstirea Putna, Mihai Eminescu a reprezentat un ax al preocupărilor științifice, culturale și sufletești. Lumea interioară a poetului nostru național a fost mereu aprofundată și mărturisită semenilor drept cea care cuprinde corecta așezare a identității românești în albia adevărurilor esențiale ale umanității.

La 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta” a inițiat tipărirea scrierilor eminesciene ale doamnei profesoare. Primul volum al acestei ediții, Eminescu – Viața, a fost lansat joi, 15 ianuarie, la Mănăstirea Putna, în prezența IPS Arhiepiscop Pimen, acad. Dan Hăulică, autorul prefeței, prof. univ. Dumitru Irimia, îngrijitorul ediției, a reprezentanților Primăriei Putna și Consiliului Județean Suceava, a unor scriitori membri ai Societății Scriitorilor Bucovineni, a părinților mănăstirii, cu participarea unor grupuri de elevi și profesori din Putna, Vicov, Rădăuți și Suceava.

La ora 13.00, IPS Arhiepiscop Pimen a slujit, în biserica voievodală, un parastas pentru Mihai Eminescu, iar apoi, în cimitirul mănăstirii, s-a făcut slujba de pomenire pentru Maica Benedicta. A urmat un program artistic, poezii și cântece de Mihai Eminescu și închinate lui și premierea de către Societatea Scriitorilor Bucovineni a prof. Paul Iruc pentru cartea Eminescu și devenirea poeziei europene moderne.

În continuare, în Sala Tronului s-a desfășurat ceremonia de lansare a cărții. Cel care a rostit primele cuvinte a fost IPS Pimen, Președinte de onoare al fundației: „Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Acad. Zoe Bușulenga – maica Benedicta. La aceste trei persoane privim cu toții; la aceste persoane să gândim permanent. Și prin ele gândim la Cel de Sus, la care aceștia trei au gândit și pentru Care au trăit viața lor. Ei s-au străduit să se apropie de Dumnezeu. S-au străduit să fie slujitori pentru binele oamenilor și, ca orice om, au avut și momente de mai puțină apropiere de Dumnezeu. Dar, până la urmă, ei au ajuns la Dumnezeu. Acest parcurs al unei vieți de om, acest urcuș către Dumnezeu, trecând prin multe greutăți, ne este înfățișat de acești oameni.

Astăzi ne este înfățișat urcușul către Dumnezeu pe care l-a parcurs Mihai Eminescu, de către acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – maica Benedicta. Ea a studiat și s-a străduit să cunoască și să ne prezinte viața nemuritorului Mihai Eminescu. Pentru că mulți dintre noi nu l-am înțeles pe Mihai Eminescu, lucrarea ei se constituie într-un început de înfățișare a lui Eminescu așa cum a gândit și a scris el”.

Doamna Teodora Stanciu, secretar al fundației, a vorbit despre ceea ce își propune fundația să realizeze pentru cultivarea moștenirii spirituale și culturale a Maicii Benedicta. În continuare, prof. Dumitru Irimia de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și-a mărturisit bucuria cu care a lucrat la această ediție. A vorbit apoi despre efortul continuu al lui Eminescu de a căuta adevărul și absolutul, efort pentru care Domnia sa a concluzionat: „așezarea lui Eminescu față cu dimensiunea divină a lumii este poate cea mai profundă din cultura românească”.

Acad. Dan Hăulică, președinte al fundației, a făcut o analiză a importanței lui Eminescu pentru ființa românilor: „Eminescu este deci o răscumpărare pentru noi toți, și asta trebuie să avem puterea să spunem, să afirmăm cu tărie, împotriva atacurilor necugetate, împotriva acestei nesăbuințe care încearcă să ne rupă de una din marile rădăcini, nu numai ale spiritualității, dar ale identității românești.

De «totdeauna» se leagă întreaga prezență a lui Eminescu față de noi, față de făptura poporului nostru și față de tot ceea ce este permanență românească. El ne duce către un „totdeauna” al ființei românești încât de natura aceasta este angajamentul, este îndatorirea pe care o avem noi față de Eminescu”.

Vorbind despre coperta cărții, lucrată de dl. Mircia Dumitrescu pe baza statuii lui Eminescu a sculptorului Vasile Gorduz, acad. Dan Hăulică a spus că ea reprezintă „trecerea lui Eminescu la o spiritualitate din ce în ce mai despuiată, la o ieșire din tot ceea ce ar fi stilizare convențională – nimic din amintirea draperiei clasice – este un fel de stihar ca pentru judecata din urmă pe care îl îmbracă marea poezie. Este sensul însuși al acestei evoluții, capabilă de o austeritate extraordinară, trăită adânc, trăită dramatic, nu dată de la sine ca cea a florii care se naște doar ca să fie frumoasă, ci a unei mari cuceriri morale. Și de aceea aceste cuceriri vizuale e bine să ne însoțească pentru că ele marchează puterile gândului care modelează pe dinlăuntru ființa și fac dintr-un mare creator al artei și un exemplu de morală. Să încercăm să fim demni în tot ceea ce vom face de un astfel de exemplu, uman, nu numai artistic”.

Părintele Stareț al mănăstirii, Arhim. Melchisedec Velnic, a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă editarea acestei lucrări îndemnând pe toți cei care pot să sprijine continuarea ei să o facă, alăturându-se astfel șirului de strămoși care l-au slujit pe Dumnezeu slujind semenilor.

În încheiere cei de față au avut bucuria de a asculta un fragment audio cu vocea Maicii Benedicta, adeverire a celor discutate până atunci; căci glasul ei, aspru și încurajator deopotrivă, este dintre cele care pot vorbi „și oamenilor, și lui Dumnezeu, și fiarelor”.

Bucuria celor prezenți credem că va apărea și în inima fiecărui cititor al acestei cărți, care nu este o biografie pământească, ci o descriere a urcușului omului către împlinire. Astfel, în fața secularizării pustiitoare de astăzi, a asuma modelul eminescian ne apare nu ca o opțiune, ci ca o urgență pentru toți cei care doresc să atingă Cerul.