În perioada 20-23 august s-au desfășurat la Mănăstirea Putna lucrările Colocviului „Etica memoriei”. Colocviul a reprezentat a IX-a ediție a seriei de simpozioane organizate de Fundația „Credință și creație. Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, începând cu anul 2007.

Părintele Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Pimen, a fost prezent la deschiderea Colocviului, care, ca în fiecare an, a fost precedată de slujba Te Deum-ului în biserica voievodală, urmată de slujba parastasului întru pomenirea acad. Dan Hăulică, inițiatorul fundației „Credință și creație”, de la a cărui punere în mormânt se împlineau exact un an de zile. Din biserică participanții s-au îndreptat spre cimitirul mănăstirii pentru o slujbă de pomenire la mormântul maicii Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, oficiată de către IPS Pimen.

În fața Casei Domnești și în Sala Mare a acesteia s-au organizat două expoziții „In memoriam Dan Hăulică” cu lucrări ale artiștilor din Grupul Prolog – Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu – care împlinește anul acesta 30 de ani de existență, respectiv ale unor artiști plastici lansați și orientați de criticul de artă Dan Hăulică: Viorel Mărginean, Silvia Radu, Dacian Andoni, Virgil Scripcariu, Traian Cherecheș. Au luat cuvântul criticul de artă Doina Mândru și artiștii Constantin Flondor, Horea Paștina, Silvia Radu și Virgil Scripcariu. Doamna Silvia Radu a vorbit despre dragostea de oameni a domnului Dan Hăulică și că aceasta a fost ceea care i-a crescut pe dânșii ca artiști și că dragostea este ceea care lipsește la diferite niveluri și segmente din societatea românească actuală.

Lucrările s-au deschis cu cuvântul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, urmat de lansarea celui de-al optulea volum al „Caietelor de la Putna”, care reunește comunicările simpozionului „Jertfă și creație” din 2014, și de cuvintele celor doi rectori ai Colocviului, Prof. Univ. Dr. Lucia Cifor și scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Doamna Cifor a subliniat că „ne aflăm într-un loc prin excelență al memoriei și al eticii”, un loc cum nu se poate mai potrivit pentru un Colocviu cu o asemenea tematică.

A urmat prima sesiune a Colocviului, In memoriam Dan Hăulică, deschisă de comunicarea „Memoria domnului Dan Hăulică la Putna” a Părintelui Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. Sfinția Sa a spus că Dan Hăulică „a iubit și a înțeles Putna cum puțini pot să o facă. A adus la Putna înțelegerea artei și a culturii”, iar pentru dânsul „arta era încercarea de a pătrunde tainele creației”. Prin tot ce a făcut, Dan Hăulică s-a așezat în rândul ctitorilor culturali ai Mănăstirii Putna. Au urmat prezentările lui Grigore Ilisei, Constantin Flondor și Dacian Andoni, care au însoțit reportaje filmice ce îl aveau în centru pe regretatul om de cultură.

Dintre comunicările celei de a doua zile a Colocviului menționăm pe cea a Prof. Dr. Adrian Romila, „Memoria ca narațiune personală. Două cazuri: Aurel State și Constantin Beldie”. Aurel State a luptat în Crimeea și a căzut prizonier în 1944, a stat 12 ani în lagăr în Siberia, s-a întors în țară după care a fost din nou anchetat, a murit în 1983 dar înainte a scris cartea cu miză testimonială. Constantin Beldie și-a scris memoriile pentru a reconstitui o epocă pierdută. Conf. Univ. Dr. Daniel Cristea-Enache a vorbit despre receptarea capodoperei lui Marin Preda, Moromeții, de la apariția primului volum împlinindu-se anul acesta 60 de ani, receptare care a cunoscut trei faze de interpretare: una marxist-leninistă, una estetică și estetizantă, a criticii generației 1960, și una post-comunistă. Prof. Univ. Ioana Beldiman, de la Universitatea de Arte din București, a expus o ipoteză despre sursa de inspirație a unuia dintre tablourile Sfântului Ștefan aflate la Putna. Alte comunicări ale dimineții au fost: Prof. univ. Andrei Ionescu, „Memoria cuvintelor”, Prof. univ. Lucia Cifor, „Ambiguitățile funcției catharctice în câteva scrieri memorialistice din ultimele decenii” și Prof. univ. Vasile Spiridon, „Etica și memoria lui I. D. Sîrbu”.

În prima comunicare a după-amiezii, Conf. univ. Dr. Sorin Lavric a vorbit „Despre eroi și martiri din istoria recentă” pornind de la desemantizarea și bagatelizarea noțiunii de erou prin omniprezentele îndemnuri: „Fii eroul nostru!”, „Tu poți fi un erou!” Conferențiarul a arătat că nu oricine vrea să ajungă erou ajunge erou. Eroii se manifestă în ocazii limită. Ei stârnesc emuli și resping pe epigoni, îndeplinind un rol răscumpărător față de comunitatea pasivă, latentă din care fac parte. În acest sens, partizanii luptei de rezistență anti-comunistă au acest rol în societatea românească. În încheiere domnul Lavric a arătat că prin legi precum Legea 217/2015 există un pericol de damnatio memoriae asupra eroilor și martirilor din timpul regimului comunist. A urmat comunicarea Protosinghelului Teofan Popescu care a evocat pe Nichifor Crainic și revista Gândirea. Domnul Adrian Alui Gheorghe în cadrul comunicării „Istoricid. Eroi și modele” a plecat de la întrebarea: „Poate trăi un neam fără modelele care i-au orientat istoria?” Sesiunea s-a încheiat cu comunicarea Prof. Dr. Marius Vasileanu „Memoria Rugului Aprins. Riscuri și provocări”. Domnia Sa, după ce a prezentat câteva date despre mișcarea „Rugul Aprins”, a vorbit despre unele abordări greșite în studiul acestei mișcări spirituale, cum ar fi ignorarea duhului mișcării, investigarea cu un duh științific, rece, de chirurg, încremenirea în corectitudinea politică. Domnia Sa a subliniat că personalitățile Rugului Aprins, mari intelectuali creștini, teologi, trebuie analizate cu echilibru și a vorbit despre smerenia cu care ar trebui să ne apropiem de aceste personalități.

În discuțiile ample care au încheiat această sesiune de comunicări domnul Adrian Alui Gheorghe a remarcat că noi nu am avut un Proces al Comunismului, în cadrul căruia să se rejudece toate procesele din perioada regimului comunist, când mulți, precum Nicolae Steinhardt, au fost învinuiți de lucruri neadevărate și au primit condamnări în numele acestor acuze false, rămânând astfel cu etichetele precum legionar, criminal de război etc. puse de tribunalele comuniste. Doamna Lucia Cifor, pornind de la versetul biblic „Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții” (Iezechiel 18, 2) a vorbit despre problema celor care am fost crescuți de părinți și educați de profesori care au trecut prin decenii de umilință, de compromis și de frici și care nu avem demnitatea și curajul, deși au apărut multe mărturii și documente de arhive care vorbesc de sfințenia și eroismul unor foști deținuți politici, de a combate legi care îndeamnă la mutilarea istoriei noastre recente și la neasumarea ei din cauza fricii. Doamna Teodora Stanciu, în continuarea acestei discuții a adus în discuție un pasaj din Legea 217/2015, „Prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină, sau prin orice hotărâre recunoscută în România potrivit legii pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război” subliniind că instanțele care i-au condamnat pe români în anii 1940-1950 scriau în dreptul unor condamnați precum Mircea Vulcănescu „criminal de război”. Domnia Sa a mai spus: „Ce făcuse Mircea Vulcănescu? E pasibil Mircea Vulcănescu de condamnare post-mortem? Și vina lor, dacă a existat o vină mică, trebuie pedepsită perpetuu? Deci să fim atenți cum sunt formulate acestea capitole din lege! Pentru că, dacă instanța judecătorească este cea din anii 1950, este limpede că este vorba de un fals cumplit. Și noi suntem vinovați, că n-am făcut aproape nimic în ultimii 25 de ani pentru reabilitarea acelora cărora li s-au pus în anii 1950 amprente nedrepte de legionari, de criminali de război.”

Ultimele comunicări ale zilei au aparținut și au vizat românii din Basarabia și nordul Bucovinei. Prof. dr. Ilie Luceac a vorbit despre „O pagină de istorie a Bucovinei. Amintirile scriitorului Partenie Masichievici”, acad. Alexandrina Cernov a prezentat cartea Cântecul mării de Oleg Serebrian. În sfârșit, domnul Oleg Serebrian, fost ambasador al Republicii Moldova în Franța și la UNESCO, care și-a prezentat cartea „Rusia la răspântie”, un răspuns al unui est-european, român basarabean, la stereotipurile intelectualilor francezi, dar și ale celor români, legate de Rusia. Între altele, Domnia Sa a vorbit despre relația Bisericii Ortodoxe Ruse cu regimul sovietic subliniind că îndeobște se vorbește despre colaborarea dintre cele două în timp ce se ignoră faptul că până în anul 1941 Biserica Ortodoxă a fost ținta predilectă a atacurilor sovietice, în comparație cu alte culte. Astfel, în primii 10 ani de regim sovietic s-au dublat numărul moscheilor, s-au triplat numărul sinagogilor, în timp ce 70% din biserici au fost demolate. Numai în anul 1918 au fost uciși 3.000 de slujitori ai Bisericii. În 1941 s-a produs schimbarea opticii lui Stalin în această privință, după ce naziștii în teritoriile ocupate de ei au dat libertate Bisericii, iar Stalin avea nevoie ca Biserica să încurajeze poporul să lupte împotriva invaziei Germaniei. De exemplu, în 1941 Stalin a aproba desfășurarea unei procesiuni cu icoana Maicii Domnului din Kazan în Piața Roșie și în jurul Moscovei.

A doua zi a Colocviului s-a încheiat cu vizionarea filmului „Alexandru Mironescu” al regizorului Radu Găină.

A treia zi a Colocviului a debutat cu comunicările Prof. univ. Gheorghiță Geană – „Viața memoriei și construcția diacronică a identității” și Prof. univ. Mihai Șleahtițchi – „Interferența etică retro-activă în construcția și reconstrucția memoriei sociale”. În continuare, Prof. univ. Maria Șleahtițchi în comunicarea „Recuperarea etică și estetică a unei copilării sovietice”, pornind de la trei romane basarabene, „Copil de ruși” (Leo Butnaru), „Înainte să moară Brejnev” (Iulian Ciocan) și „Iepurii nu mor” (Ștefan Baștovoi), a adus în discuție raportarea la propriul trecut a celor care au cunoscut experiența regimului comunist sovietic. Domnia Sa l-a citat pe scriitorul rus Vladimir Sorokin: „Dacă nu ne clarificăm, nu înțelegem, nu asumăm trecutul nostru, nu ne purificăm, atunci el reînvie, dar mult mai rău, ca un monstru. Insul care aduce acel trecut neprohodit, neasumat, cauzează în jur absurdul”, cuvinte întărite și de cele ale scriitorului bulgar Gheorghe Gospodinov: „Generația noastră nu și-a clarificat relația cu trecutul, ca trăire personală, ca individ.”

Doamna Prof. univ. Egenia Bojoga în comunicarea „Mutilarea memoriei identitare la românii basarabeni” a pornit de la o legendă redată de scriitorul Cinghiz Aitmatov în cartea sa „O zi mai lungă decât veacul”– Legenda Mancurtului, pentru a explica cum a fost mutilată memoria identitară la românii basarabeni. Un trib își supunea prizonierii la tortură pentru a le șterge memoria. După tortură, prizonierul devenea un „mancurt”, care nu mai știa cine este, din ce neam se trage și era adus la starea de animal, făcând tot ce i se spunea. De obicei mancurții nu mai erau căutați de rudele lor, pentru că nu i-ar fi recunoscut. Legenda spune, însă, că odată o mamă a unui tânăr devenit mancurt, Naiman-Ana, s-a dus să-și caute fiul. După ce l-a găsit și s-a ostenit mult ca să-l facă să-și aducă aminte de cine este el, mancurtul a sfârșit prin a-și omorî mama. În viziunea conferențiarei, ideologia „moldovenismului”, care a fost implementată de autoritățile sovietice în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească din Transnistria și apoi, după anexarea din 1940, transpusă la Chișinău, a avut acest rol de mutilare a memoriei românilor basarabeni, cu efecte grave până în prezent.

Mai reținem și comunicarea scriitoarei Doina Jela, „Varșovia-lecție de memorie”, care a prezentat impresiile puternice pe care i le-a lăsat o vizită recentă în Polonia. Peste tot în Varșovia, pe ziduri, pe bănci, în librării, se văd semne care aduc aminte de cei care s-au jertfit pentru ca cei de astăzi să se bucure de libertate. Nici vorbă de literatura de divertisment de la noi care ne îndeamnă să uităm totul și să luăm totul de la capăt. Polonezii au învățat de la evrei etica memoriei. Este trist să vezi cât au învățat ei din trecut și noi nu. Și această etică a memoriei nicio clipă nu este o memorie a victimei ci a luptei pentru dăinuire. Conferențiara a identificat la polonezi un proiect de țară, care înseamnă dăinuirea prin memorie și conservarea identității prin memorie.

În după-amiaza ultimei zile a Colocviului, au conferențiat criticul de artă Doina Mândru, „Un manuscris inedit descoperit după publicarea Jurnalului Alicei Voinescu (Pontigny, 1936)” și doamna Raluca Naclad – „Experiențe carcerale, asumate ca trepte ale desăvârșirii. Note pe marginea volumului Supraviețuitorii de Anca Ștef și Radu Ștef”. În continuare, Dr. Andreea Cârstea a prezentat Memorialul Victimelor Comunismului și al rezistenței de la Sighet ca un model de punere în practică a unei etici a memoriei. Inițiatorii lui au fost scriitorii Ana Blandiana și Romului Rusan în anul 1993, fiind primul muzeu al comunismului din lume. În anul 1998 a fost desemnat de Consiliul Europei printre locurile de păstrare a memoriei din Europa, alături de Memorialul de la Auschwitz, cel al păcii din Normandia. Memorialul a devenit o instituție de educație și dialog, un centru de cercetare și muzeu viu. Până în prezent toate celule fostei închisori comuniste au fost amenajate tematic pentru a reda o scurtă istorie a reprimării comuniste în România, Sala Hărților – prezentare în spațiu și timp a Gulagului românesc, cu peste 600.000 români condamnați politic între anii 1945 și 1989, Colectivizare. Rezistență și represiune – au fost peste 100 de revolte țărănești împotriva comunismului, Fenomenul Pitești, desemnat de Alexandru Soljenițin ca cel mai cumplit fenomen care s-a întâmplat în spațiul comunist, Poezia în închisoare, celulele în care au murit Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu etc.

Ultimele comunicări ale Colocviului au fost din domeniul artei și au aparținut doamnelor Elena Murariu, pictor și restaurator, „Etica restaurării picturii bisericești. Studiu de caz: Biserica Mănăstirii Gura Motrului” și Dr. Cristina Cojocaru, „Interferențe ale memoriei. Etica restaurării straturilor suprapuse de pictură murală”, care au adus în discuție problema păstrării diferitelor mărturii artistice din bisericile care au mai multe staturi de pictură, realizate de-a lungul timpului.

În după-amiaza zilei de sâmbătă în mijlocul participanților s-a aflat din nou Înaltpreasfințitul Pimen, pentru încheierea lucrărilor Colocviilor. Înaltpreasfinția Sa a spus că „Trebuie să aducem în mintea și în inima tinerilor de astăzi aceste vestigii, acest tezaur, aceste lucruri mai grele. Pentru că, încet-încet, istoria dispare. Și starea morală de azi este așa cum este. Tinerii din perioada comunistă, care vizitau Putna, erau foarte credincioși. Și astăzi sunt. Poate puțin îi cunoaștem. Dumnezeu știe.” „Cineva spunea, poporul român nu este numai acesta de astăzi ci și cei care au fost în decursul veacurilor. Am fost în calea tuturor răutăților și am dăinuit. De aceea nădăjduim că Dumnezeu ne va purta de grijă în continuare.”

În încheiere a luat cuvântul și domnul Adrian Alui Gheorghe, care a spus: „În vremuri anormale orice lucru normal este un miracol. Eu cred că ce s-a întâmplat acum la Putna e un miracol, deși un mare semn de normalitate. Și cred că Putna rămâne un simbol-emblemă. Am vorbit despre memorie – am avut senzația că vorbim despre memoria sub amenințarea pierderii memoriei, fiind supuși, noi cei de azi, unui bombardament informațional extraordinar. Am vorbit de etica memoriei. Merg pe ideea că istoria este asumată etic doar de cei care au o etică a prezentului. Țin să mulțumesc obștii pentru că ne-a creat un confort așa de plăcut în aceste zile și tuturor conferențiarilor. Închei cu un îndemn al lui Virgil Cândea, la București, la o lansare de carte: Să nu uităm. Să nu uităm împreună!”.

Doamna Teodora Stanciu, președintele interimar al Fundației „Credință și creație”, a propus, ca o concretizare a discuțiilor din cadrul acestui Colocviu, realizarea unei petiții care să vizeze anularea efectelor de ștergere a memoriei care pot apărea prin Legea 217/2015.

La sfârșit, Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic a mulțumit lui Dumnezeu pentru realizarea acestei a noua ediții a Colocviului. Apoi a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen pentru binecuvântare, pentru cuvintele spuse și pentru puterea pe care o transmite de a duce mai departe organizarea acestei manifestări. Mulțumirile s-au adresat apoi tuturor celor implicați în organizarea Colocviului, precum și sponsorilor, familia Radu și Rodica Marinescu și Antonios Kapraras, care au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a lucrărilor.

Colocviul s-a încheiat printr-un pelerinaj la Memorialul Sighet în ziua de duminică, 23 august, realizat cu sprijinul Centrului Cultural „Bucovina”.

Mesajul pe care toți participanții l-au afirmat este că necesitatea cunoașterii istoriei este fundamentală pentru mersul înainte al unei persoane și al unei comunități. Un om fără trecut este un om fără viitor. O țară fără trecut este o țară fără viitor. Dacă dorim să avem un viitor, trebuie să cunoaștem trecutul. Orice demers de ștergere a trecutului are efecte distructive asupra celor din prezent și asupra generațiilor viitoare.

A consemnat ierom. Ieremia Berbec
Foto: monah Timotei Tiron