28/08/2019

Colocviul „Credință. Cultură. Transmitere” la final


În perioada 22–25 august 2019 a avut loc la Mănăstirea Putna cea de-a XIII-a ediție a Colocviului dedicat acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta cu tema „Credință. Cultură. Transmitere”. Evenimentul a început cu slujba de Te Deum în Biserica Mănăstirii Putna, urmată de cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a spus despre cultură că „izvorăște din credință, se luminează, se îmbogățește” și că „nu trebuie să punem lumina sub obroc”. A urmat o slujbă de pomenire a acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, care a avut loc la mormântul acesteia din cimitirul mănăstirii.

În continuare, a avut loc vernisarea expoziției de fotografie „Satul bucovinean”, desfășurată la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al mănăstirii. Expoziția a cuprins fotografii de familie din satele bucovinene (Putna, Vicov, Crasna, Izvoarele Sucevei), din diferite perioade, care au fost expuse tematic de către ierodiaconul Timotei Tiron și care surprind locuri, obiceiuri, oameni în momente importante ale vieții lor (copilărie, căsătorie, înmormântare), dar și aspecte privitoare la comunitate. Alături de ele sunt expuse și câteva fotografii realizate de pictorul Constantin Flondor (în satele Bivolărie, Gura Putnei și Ulma), de pictorul Dacian Andoni (în satul Ceahor, locul său de origine) și de arh. Marius Pandele (în satul Botești). La vernisarea expoziției au vorbit: criticul de artă Doina Mândru, pictorii Constantin Flondor și Dacian Andoni, arh. Marius Pandele, ierodiaconul Timotei Tiron și părintele stareț al mănăstirii, Arhimandritul Melchisedec Velnic.

La începutul colocviului, Arhimandritul Melchisedec Velnic a rostit cuvântul de întâmpinare, în care a subliniat importanța acestui simpozion pentru identitatea, cultura și spiritualitatea românească, tema acestuia fiind dată de necesitatea continuării transmiterii către generațiile următoare a valorilor culturii și spiritualității românești. „Transmiterea nu înseamnă rămânerea în forma a ceea ce a fost transmis, ci hrănirea cu conținutul a ceea ce a fost transmis și dezvoltarea acestui conținut”. În continuare, prof. univ. Lucia Cifor, rectorul colocviului de anul acesta, a explicat semnificația cuvintelor cuprinse în titlul colocviului și care doar în acest loc „sfânt și sfințitor”, care este mănăstirea Putna, au rezonanță deplină, creează plenitudinea conținutului lor: cultura „ar fi ceea ce se împarte fără a se diminua, ducând la sporire. Cultura este un lucru, o activitate de fiecare zi, necesară până la finalul vieții”; transmiterea „este de domeniul survenirii și suntem în mijlocul acestui fenomen al transmiterii, vrem sau nu vrem, în permanență. Pentru că transmiterea se petrece tot timpul, trebuie să îngrijim această transmitere, să o grădinărim (…), să trudim ca acestea să fie în folosul binelui și spre sporirea binelui, a adevărului, a frumosului și nu spre diminuarea lor”; iar credința „este ceea ce ne sporește înțelegerea”. Teodora Stanciu, președinte interimar al Fundației „Credință și Creație”, a subliniat nevoia de coeziune și capacitatea culturii și credinței „de a uni oamenii, de a-i alătura, de a-i aduce împreună”.

A urmat lansarea mai multor cărți apărute la Editura „Nicodim Caligraful”: Caietele de la Putna, nr. XII din 2018, prezentate de Oana Georgiana Enăchescu, număr care conține comunicările celei de-a XII-a ediții a Colocviului dedicat acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta, cu tema „Unitatea de limbă, credință și neam. Sensul culturii române”.

Volumul Contemporanii mei. Portrete de acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta a fost prezentat de doamna Teodora Stanciu, care a vorbit despre capacitatea extraordinară a autoarei de a surprinde esența unei mari personalități: „Se spune că despre un spirit mare nu poate scrie decât un alt spirit mare. Despre un geniu trebuie să scrie un om co-genial. Maica Benedicta i-a cunoscut fie direct, fie prin cărțile lor pe acești mari oameni de cultură români așa de bine încât ceea ce le era esențial regăsim în textele acestea, Portrete”. Tot despre această carte a vorbit și Protos. Dosoftei Dijmărescu care a arătat că editarea ei a fost necesară pentru „a sluji acestei nevoințe pe care a avut-o Maica Benedicta de educare a tinerei generații”, iar ceea ce surprinde în portretele realizate oamenilor pe care i-a cunoscut este „modul în care ei au știut să împlinească un gând al lui Dumnezeu”, precum și „rostul acestor daruri pe care Dumnezeu le-a pus diferit în fiecare om”.

Drama românilor din Regiunea Cernăuți. Masacre, deportări, foamete în 1940-1941, 1944-1947 este un volum coordonat de acad. Alexandrina Cernov, care a prezentat conținutul lucrării: memoriile din satul Mahala din Bucovina ale medicului Ioan Nandriș, fratele Aniței Nandriș, scrisori pe care el le-a strâns de la locuitorii din Mahala și de la alți bucovineni, primite de la rudele și prietenii deportați în Siberia, multe dintre ele fiind scrise în versuri, toate acestea întregind înțelegerea dramei satului bucovinean.

În continuare, Bogdan Tătaru-Cazaban, directorul Institutului de Istorie a Religiilor din București, a vorbit despre două cărți apărute în colecția „Perpetuo” a editurii „Spandugino”, care au legătură cu tema colocviului: Transmiterea, care se referă la transmitere, pornind de la educarea copiilor și continuând cu familia, cu școala, cu relațiile de prietenie, cu marile ritualuri colective, „transmiterea ca fenomen al formării individuale și comunitare” și A transmite, a învăța (volum semnat de Marcel Gauchet, Marie-Claude Blais și Dominique Ottavi), un diagnostic al impasului în care a ajuns educația, dar și o deschidere către viitor, o deschidere care înseamnă includerea în procesul învățării a dimensiunii transmiterii. „Prin urmare, nu se poate învățare fără transmitere, care este, de fapt, un cuvânt care vine dinspre societățile trecute prin toate formele secularizării pentru a acoperi ceva ce noi cunoaștem, poate, mai adânc, și anume, tradiția”.

La final, ierodiaconul Iustin Taban a prezentat cărțile recent apărute la cele două edituri ale Mănăstirii Putna: „Nicodim Caligraful” a Fundației „Credință și Creație” și „Mitropolit Iacov Putneanul” a Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”.

Pe toată durata colocviului a fost organizată o expoziție de cărți apărute la editurile „Spandugino”, „Nicodim Caligraful” și „Mitropolit Iacov Putneanul”.

Prima sesiune de comunicări a Colocviului, moderată de acad. Ion Pop, a debutat cu lucrarea prof. univ. Virgil Ciomoș, Credința creștină între condiționat și necondiționat, care s-a referit la cele două perspective kantiene asupra culturii occidentale: ex datis, adică pornind de la date, respectiv ex principis, pornind de la principii, precum și la credință, cea condiționată, „care se aseamănă cu un fel de creanță pe care oamenii o primesc de la Dumnezeu: noi facem fapte bune, iar El, corect din fire fiind, ne mântuiește în contrapartidă”, arătând că adevărata credință nu poate fi redusă „la un troc sui generis în care fiecare parte își trage câștigul”, pentru că nu există „niciun raport între creat și necreat, între condiționat și necondiționat”. „Dacă există, deci, o taină a credinței, a crucii morții și învierii, atunci pesemne există și o taină a crucii, a nenorocirii și a nefericirii. Crucea unei fericiri necondiționate care se naște în și din chiar lacuna unei nenorociri condiționate, așa cum a fost la origine Crucea morții și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”.

A urmat comunicarea prof. univ. Sorin Lavric, Transmitere. Delegare. Învestire, care a fost centrată pe ideea de ierarhie, necesară în funcționarea unei societăți, a unei comunități, și care poate fi întreținută prin trei căi: mandatarea sau delegarea, ce reprezintă „o transmitere de atribuție, de putere lumească”, potesta, numirea sau alegerea fiind forme de mandatare sau delegare; învestirea, ce presupune transmiterea unei credințe, a unui har, „o virtute de tip spiritual”, autoritas, adică autoritatea de tip spiritual. Autorul consideră că „drama lumii în care trăim este că mandatarea începe să elimine treptat învestirea din spațiul public”, puterea lumească înlocuind puterea spirituală, și că apare un gol, care nu mai poate fi acoperit nici de cultură, nici de învățământ, nici de politică, nici de mass-media, ci de surogate, precum: inteligența artificială, atracția față de practicile orientale, jocurile pe calculator, drogurile, și, cel mai grav, apariția unui nou ritual religios, care treptat ajunge să înlocuiască ritualul creștin, și anume ritualul islamic, „un alt fel de învestire, care nu este creștină și care riscă să ne surpe, să ne înlocuiască”.

Prof. univ. Lucia Cifor a încheiat această sesiune cu lucrarea Cum citim? Câteva reflecții, în care a făcut o trecere în revistă a problematicii lecturii, insistând asupra diferențelor dintre lectura textului sacru, „lectura intensivă”, dominantă până în sec. XVIII, „care are drept scop autoinspectarea sufletului, dar și autodescoperirea lui, pentru că noi suntem o taină a lui Dumnezeu și prin lectura textului sacru noi ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, ne descoperim pe noi înșine în lumina acestui cuvânt” și lectura profană, lectura seculară, „extensivă”, a cititorului obișnuit, „care este ghidată de un alt mobil și care vizează în special posesia de cunoștințe”. Iar pentru a înțelege înseamnă a te integra într-o tradiție, baza acesteia fiind limba: „Noi suntem predeterminați prin limbă, prin cultura în care ne formăm, prin educația pe care o dobândim la anumite realizări, și abia mai târziu reușim să trecem de ceea ce reprezintă tradiția (…) și abia din momentul în care omul devine creator poate și el să participe la tradiție sau să încorporeze tradiția”.

În a doua zi a colocviului, 23 august 2019, prima sesiune a fost moderată de prof. univ. Gheorghiță Geană. Acad. Ion Pop a prezentat lucrarea Transmiterea valorilor culturale – o temă cu variațiuni, în care a adus în discuție modul în care se constituie și se preia tradiția și o parte din contextualizările posibile și semnificative pentru transmiterea acestor valori; în planul culturii, există cel puțin două moșteniri: tradiția orală, folclorul, obiceiurile și riturile preluate de la o generație la alta, și tradiția cu majusculă, religioasă, ortodoxă, „cu ascultări ierarhic respectate, cu texte reper doctrinare, preluate cu sfințenie în timp, și care a întreținut viața culturală substanțială”; odată cu realizarea bisericii române unite, alte tradiții seculare au fost resuscitate, conștiința națională românească și-a fortificat temeliile și s-a deschis spre mișcarea de idei europeană; înaintând în procesul de modernizare a culturii românești s-a întărit și conștiința necesității de a edifica și a transmite ideile și creațiile indispensabile acestei construcții. Transmiterea valorilor se face prin căi multidiversificate, favorizată de mijloacele de comunicare, dar factorul decisiv al transmiterii rămâne cel al educației, al spiritului critic întemeiat tot pe formație solidă. „Dacă nu știm ce moștenim nu știm ce vrem și putem vrea, nu știm ce avem și nu avem ce să alegem. E un ideal care în condițiile de azi nu e deloc ușor de atins”.

Țară, țăran, țărână – artiștii contemporani și nostalgia originilor, lucrarea criticului de artă Doina Mândru, începe cu explicarea formulării din titlu, care aparține unui artist contemporan, „pentru că artiștii plastici sunt cel mai adesea cei care înnoadă firul tradiției pe verticala istoriei”: Ion Nicodim, pentru care „a te întoarce la origini înseamnă a te întoarce la țară, țăran, până la țărână” și care a introdus acest element concret – țărâna, paiele, chirpiciul – în opera sa. Și a ilustrat demersul profund spiritual al lui Nicodim, pornind de la sculptorul aromân Ion Lucian Murnu, trecând la George Apostu, Gheorghe Iliescu-Călinești, Ion Vlasiu, Constantin Flondor și Paul Gherasim.

Ultima lucrare a acestei sesiuni a fost cea a prof. univ. Eugen Munteanu, Câteva reflecții pe marginea volumului „Creștinismul românesc” de Alexandru Niculescu, carte apărută la Editura „Spandugino”, o sinteză despre problemele centrale privitoare la specificul creștinismului românesc, văzut din perspectiva unui filolog, o perspectivă obiectivă pentru că filologia este o știință fermă, asemenea arheologiei; se referă și la unele maladii ale perceperii transmiterii tradiției: oportunită, care înseamnă „să spui ce vrea vulgul”, și relativită, care „însemnă că relativizăm totul”. Lucrarea cuprinde câteva glose, comentarii pe marginea unora dintre temele în care părerile celor doi autori coincid: problema creștinării românilor și a rolului Sfântului Andrei de apostol al românilor; problema slavonismului cultural; tema începuturilor limbii române literare, respectiv al începuturilor celor mai vechi traduceri cu conținut religios biblic, bisericesc în limba română; și problema greco-catolicismului și a raporturilor cu ortodoxia și a întregului angrenaj cultural-istoric pe care îl trăim.

A doua sesiune a dimineții, moderată de prof. univ. Virgil Ciomoș, a debutat cu comunicarea domnului Bogdan Tătaru-Cazaban, Transmitere. Învățare, realizată pe baza cărții A transmite, a învăța de Marcel Gauchet, Marie-Claude Blais și Dominique Ottavi, pe care a tradus-o, alături de Miruna Tătaru-Cazaban, la Editura „Spandugino”, în care este vorba despre transmitere, tradiție și raportul ei cu modernitatea. A prezentat schema conceptuală, în rezumat, a acestei cărți și a formulat un diagnostic al impasului în care se află educația: odată cu modernitatea „s-a trecut de la o societate a tradiției la cea a cunoașterii, de la transmitere, care este fenomenul central, definitoriu al unei societăți tradiționale, la învățare, care înseamnă relația dintre individul care învață și cunoașterea pe care anume dorește să o asimileze, să o aibă”. S-a ajuns la o eliminare, la un refuz a ceea ce înseamnă transmiterea și spre fundal, tradiția religioasă; iar contextul este definit de fenomenul individualismului. În final, a surprins trăsăturile definitorii ale relației dintre maestru și discipol și a formulat un îndemn la lectura acestei cărți, în care fiecare se poate regăsi.

Prof. univ. George Bondor în lucrarea Despre sensul tradiției a analizat conceptul de tradiție, fundamental în filosofie, din perspectiva fenomenologiei lui Heidegger și hermeneuticii lui Gadamer. Prima parte a intervenției a fost o „încercare de a analiza fenomenologic tradiția, conceptul de tradiție și (…) cum anume sensurile hermeneutice ale acestui concept se clădesc pe o descriere fenomenologică”, iar în a doua parte a reconstituit câteva mutații pe care le-a suportat în timp acest concept, nu semnificațiile termenului de tradiție, „cât mai degrabă despre cum anume aceste schimbări spun ceva important despre Om. Și spun mai ales ceva important despre situarea noastră de acum”. Și încheie comunicarea spunând: „Or aceasta este una din convingerile maladive ale omului de astăzi: nu există un sens transcendent și fiecare dă sens vieții după bunul său plac; sensul vieții nu se mai câștigă prin inserarea într-o instanță mai vastă, ci, dimpotrivă, prin detașarea de orice structură care ne înglobează. E o iluzie a libertății absolute, ca negare a oricărei apartenențe și ca individualizare. Dar, de fapt, e vorba de o gravă neînțelegere de sine. Împotriva acesteia, răsturnând titlul pe care l-am dat comunicării mele, aș spune, în final: sensul tradiției este redescoperirea unei tradiții a sensului”.

Sesiunea s-a încheiat cu intervenția arh. Marius Pandele, Pe urmele înaintașilor: cărțile-album ale pictorului Paul Gherasim, în care a difuzat un fragment de film realizat despre pictorul Paul Gherasim, autor de expoziții de artă comparată; iar forma prin care a compus și transmis ultimele sale gânduri prin expoziții au fost cele 11 cărți-album dedicate țăranului român, pe care Marius Pandele le-a lucrat împreună cu artistul și pe care le-a descris: Urma Sfântului Apostol Andrei (2016), Străverziunea frumuseții (2016), Om de treabă, țăranul (2016), Poezia locuirii: România-Japonia (2016), Munții Buzăului, locuri ale sfințeniei (2016), Chipul țăranului român (2016), Meșteșugul țăranului român (2017), Casa țăranului român (2016), Biserica lui Hristos (2017), Ștergerea urmelor (2017) și Murmurul poeziei (2017). „Această transmitere a esenței în imagini, aproape fără cuvinte, poată să deschidă noi direcții de studiu interdisciplinar unite sub semnul poeziei”.

Prima parte a sesiunii de după amiază, moderată de prof. univ. Eugen Munteanu, a debutat cu comunicarea prof. univ. Mihai Șleahtițchi, Transmiterea autentică. „Darul care trezește”, între mit și realitate, în care a inclus expresia „darul care trezește” pentru a defini fenomenul de transmitere, pentru că transmiterea constituie „o sursă de schimbare atât pentru cel care dă, cât și pentru cel care primește. (…) Poate fi asociată cu un imbold susceptibil, să le inducă oamenilor însușirea de a da și de a primi mereu ceea ce prezintă interes, ceea ce are valoare, ceea ce este cu adevărat esențial”. S-a referit la trei mituri privind transmiterea, care denaturează sensul termenului: toți oamenii sunt experți în transmitere, deși a avea experiența transmiterii nu înseamnă a fi expert în problematica transmiterii, pentru că a fi expert înseamnă a avea studii aprofundate și a identificat 11 competențe în acest domeniu; transmiterea este bună în sine; și transmiterea înseamnă comunicare, dar nu poate fi echivalată cu comunicarea, ci este o entitate social-culturală.

În continuare, scriitorul Adrian G. Romila a prezentat lucrarea Absență, ruptură și discontinuitate: salvarea prin carte în cultura românească, în care argumentația este construită pe ideile a doi autori, cu texte publicate în 2017, foarte opuși ca preocupări, perspective și prezențe publice: eseistul Horia-Roman Patapievici și lingvistul Eugen Munteanu. Dacă primul pune un diagnostic sever culturii române, în general, nu doar într-o epocă anume: non sequitur, „fără urmări”, un diagnostic „care ne explică ramificat și aproape fără rest bovarismul cultural de la începuturi și până la postmodernitate”, cel de-al doilea aduce ca soluție textualizarea, „puntea de legătură între eonurilor răsfirate ale culturii autohtone”. Autorul afirmă, pe de o parte, că „putea fi și mai rău, adică (…) am fi putut recupera mult mai greu dacă nu ar fi existat un creuzet minim în care să se adune bunuri spirituale și din care să rezulte tot ceea ce s-a realizat”, și pe de altă parte, ceea ce a asigurat puntea între premodernitatea și modernitatea românească a fost „cartea religioasă, răspândirea manuscriselor și mai apoi a tipăriturilor în limba română în urma activității unor ierarhi ortodocși conștienți de valoarea circulației textelor în limba națională, de-o parte și de alta a Carpaților”.

Sesiunea care a încheiat ziua de vineri, 23 august 2019, moderată de scriitorul Adrian G. Romila, a fost dedicată profesorului și filologului Dumitru Irimia. Aceasta a cuprins comunicarea prof. univ. Maria Șleahtițchi, Filologul și Profesorul Dumitru Irimia, azi: ce-a lăsat, ce ne transmite, cât putem prelua?, despre opera profesorului, atât în domeniul lingvisticii, cât și al eminescologiei, dar și o tandră și nostalgică evocare a acestuia, „a unor forme de trăire a prezenței sale ca partener științific, intelectual, pasionat de textele lui și deschis să preia valori intelectuale și morale”. Iar răspunsul la întrebarea formulată „dacă a continua o tradiție și a înțelege ce-ți transmite un maestru, un profesor de valoarea profesorului Irimia, înseamnă să faci și altceva decât a făcut el?” rămâne deschis, este nevoie ca fiecare să continue în măsura posibilităților acea valoare și acel mesaj pe care l-a transmis.

În lucrarea sa, Dumitru Irimia. Repere în analiza istoriilor orale, prof. univ. Ala Sainenco analizează, din punct de vedere lingvistic, înregistrările unor interviuri ghidate, istorii orale ale persoanelor deportate din Republica Moldova în Gulagul sovietic, care au fost publicare în șapte volume, sub titlul Arhivele Memoriei, de un grup de cercetători coordonați de istoricul Anatol Petrencu. Iar pentru analiza istoriei orale au fost folosite instrumentele de interpretare utilizate de prof. Dumitru Irimia pe cartea Aniței Nandriș, 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață.

Ioan Milică, în comunicarea Dumitru Irimia, lecturi critice, a evocat figura profesorului Dumitru Irimia, câteva „elemente de pedagogie de amfiteatru pe care profesorul Irimia le-a întipărit nu doar în mintea mea, prin forța și puterea modelului pe care l-a exersat, ci în conștiința tuturor studenților de-a lungul a 47 de ani de activitate didactică”.

În cadrul acestei sesiuni a fost difuzată și o înregistrare cu prof. Dumitru Irimia.

În ziua de 24 august 2019, a treia zi a colocviului, s-a desfășurat o ceremonie în comuna Vicovu de Jos, în cadrul căreia a fost dezvelit bustului pictorului Eugen Drăguțescu, statuie realizată de sculptorul Dumitru Passima, prezent la eveniment, și a fost vernisată „Expoziția de pictură și grafică Eugen Drăguțescu”. La acest eveniment au vorbit: Victor Iosif, Vasile Diacon și Dumitrie Țopa.

Prima sesiune de după-amiază, moderată de prof. univ. Maria Șleahtițchi, a început cu comunicarea prof. univ. Eugenia Bojoga, Continuitate și discontinuitate în transmiterea patrimoniului cultural din Basarabia, în care a analizat comentariile postate pe internet după difuzarea unui film pe canalul YouTube, Un film de doi galbeni, despre limba română și limba moldovenească în Basarabia, care a stârnit o dezbatere pe teme de identitate românească. Iar acest film arată, la nivel profund, „cât de tragică este situația, deoarece la baza identității naționale este limba”.

În continuare arh. Alexandra Mihailciuc a prezentat proiectul cultural Batem fierul la conac!, inițiat alături de arh. Șerban Sturdza, la Țibănești (jud. Iași), unde există conacul Petre P. Carp, loc care se regăsește pe harta proiectelor Fundației ProPatrimoniu, o fundație care-și propune nu numai să salveze și să conserve obiective de interes național și local, ci și să le reintroducă în comunitate. Obiectivul proiectului este schimbarea funcțiunii din reședință de familie în centru de studii pentru meserii tradiționale și arhitectură, unde sunt organizate workshop-uri de meserii tradiționale și arhitectură, oferite celor interesați de patrimoniu, cursuri adresate în mod gratuit copiilor din Țibănești, comunității. Cel mai valoros exercițiu al proiectului este implicarea comunității în refacerea tuturor lucrurile de la Țibănești. „Exercițiul acesta de vindecare este fabulos și are tot sensul din lume și arată că actul de restaurare nu este singular. El intră într-o suită metabolică care vizează în final normalitatea”.

Raluca Naclad, în comunicarea Teatrul – a crea ocazia dialogului, care altfel nu ar avea loc, s-a referit la implicarea teatrului în social și ceea ce poate face teatrul pentru a ajuta o comunitate să evolueze, exemplificând cu proiecte privitoare la rolul social al teatrului, derulate în țări din America de Sud, în Italia și în România, după 1990. A prezentat proiectele Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, unde regizorul Geanina Cărbunariu a fost unul dintre primii creatori de teatru din România care a promovat un astfel de spectacol cu implicare socială, dar și a altor teatre din țară (Teatrul Replica din București, Trupa Reactor de la Cluj). Concluzia ei este că „un astfel de teatru angajat social poate vindeca răni, poate ajuta comunitățile să evolueze”.

Ultima comunicare a fost cea a domnului ambasador Ștefan Nicolae, Transmiterea ca formă de învățare a culturii și cultură a învățării, în care a vorbit despre acțiunea de a învăța, fundamentală în construirea personalității și abilităților de a face față realităților umane; iar învățarea se realizează prin intermediul limbajului, cel care conservă și transmite cultura. A insistat asupra restaurării modelului raportului între profesor și discipol și a încheiat cu câteva propuneri privind transmiterea ca formă de învățare.

Ultima sesiune a Colocviului a fost moderată de doamna Teodora Stanciu. Prima comunicare a fost cea a prof. univ. Gheorghiță Geană, Spiru Haret și Simion Mehedinți. Exemplaritatea unei biruințe asupra policianismului, care s-a referit la Spiru Haret și Simion Mehedinți, prezentându-le activitatea științifică și cariera didactică, cei doi ocupând, din partea unor formațiuni politice diferite și aflate în opoziție, portofoliul Ministerului Instrucțiunii Publice. Cu toate acestea, au depășit disputele politicianiste și și-au propus să salveze România de „politica de partid”.

A urmat politologul și jurnalistul originar din Bucovina Marin Gherman cu lucrarea Potențialul de regenerare a comunităților românești din Ucraina. A prezentat comunitatea românească din Bucovina și șase provocări geopolitice ale acesteia, între care războiul hibrid ruso-ucrainean, războiul Ucrainei împotriva elementului rus, politica prudentă, pasivă a României față de comunitatea românilor din Bucovina. A propus și câteva elemente care ar putea regenera comunitatea românească: desfășurarea de acțiuni proactive ale diplomației românești, investirea de fonduri pentru sprijinirea proiectelor culturale în favoarea românilor, reconectarea tinerei generații la istoria românilor și păstrarea și dezvoltarea școlilor în limba română. A încheiat cu un reportaj despre situația românilor din Bucovina.

Acad. Alexandrina Cernov, în lucrarea Societatea pentru cultura românească „Mihai Eminescu” – 30 de ani de luptă pentru păstrarea identității naționale (1989–2019) a vorbit despre înființarea Societății pentru cultura românească „Mihai Eminescu” în 1989, în cadrul catedrei de Limba română de la Universitatea din Cernăuți, a cărei problemă prioritară era cea a limbii, pentru că limba vorbită de copiii veniți din școlile sătești era foarte alterată; despre activitatea profesorilor de la catedra de Limba română, în vederea scrierii unor manuale corecte care au ajutat la păstrarea limbii, în acestă atmosferă de trilingvism, existentă în Ucraina.

Ultima lucrare a colocviului a fost susținută de Protos. Hrisostom Ciuciu, monah al Mănăstirii Putna, Transmiterea ca moștenire duhovnicească, o pledoarie pentru relația dintre părinte și ucenic, profesor și elev, care are un singur conținut: moștenirea. „Un adevărat profesor este un adevărat părinte și un părinte nu poate fi uitat. El trăiește veșnic prin moștenirea în care s-a așezat el și în care i-a așezat și pe fiii lui”.

În încheierea simpozionului au vorbit prof. univ. Lucia Cifor, rectorul colocviului, Teodora Stanciu, președintele Fundației „Credință și Creație”, care a organizat acest eveniment, și care a mulțumit pentru „solidaritatea duhovnicească” creată în fiecare an la Putna și „tuturor celor care s-au străduit să construiască o comunicare”. Iar Arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii Putna, a încheiat cu „Să ajute Bunul Dumnezeu ca fiecare dintre noi să fim modele pentru ceilalți. Nu să ne silim să fim modele pentru a fi, ci pentru că așa trebuie să fim. Cu cât suntem mai așezați și mai echilibrați, cu atât suntem modele vii pentru ceilalți”.

Duminică, 25 august 2019, pentru participanții la acest colocviu a fost organizată o excursie la Schitul Sfântul Ilie – Salaș al Mănăstirii Putna, lăcaș situat pe vârf de munte, la cota 1260.

Video

Interviuri cu invitați ai colocviului