Începuturi

Foarte puține elemente deosebesc biografia generală a poetului național român, Mihai Eminescu, de biografia celorlalți romantici europeni. Refuzul categoric al realului și lupta cu lumea, condițiile precare de trai, neconformismul, nefericirea în dragoste, boala răvășitoare și moartea timpurie, ca și genialitatea incontestabilă au constituit datele esențiale ale existenței lui, reductibile la numitorul comun al existenței romantice. Ceea ce a fost absolut specific destinului său s-a legat însă de lumea de acasă, de împrejurările unei istorii particulare, de spiritul profund al unui neam. Căci Eminescu a dorit și a izbutit o fuziune unică în felul ei cu timpul și spațiul românesc, luând asupră-și crucea unei misiuni de o covârșitoare însemnătate, aceea de a ști și de a reprezenta adevărul integral al unei istorii și al unui spirit.

Anii de studiu. La Viena

În mijlocul Europei, pe care începuseră a o brăzda mișcările popoarelor cuprinse de vaste imperii, în nucleul de studenți români dintre care cei mai mulți proveneau din provincii românești stăpânite de habsburgi, Eminescu a gândit la o sărbătoare de mari proporții, menită să readucă în inimile și mințile unei contemporaneități îmbătrânite și uituce ecourile vechii străluciri naționale. Cum în 1870 se împlineau patru sute de ani de la întemeierea mănăstirii Putna de către gloriosul voievod, el era încredințat că această cucernică rememorare trebuia neapărat săvârșită, în special ca prilej de întâlnire a românilor de pretutindeni. Întâlnirea ar fi constituit un început de unire culturală, întemeiată pe o conștiință a unui trecut comun de glorie.

Anii din urmă

Se spune că C.A. Rosetti, care conducea atunci, împreună cu Ion Brătianu, destinele liberalilor, deschizând în fiece dimineață ziarele nu citea integral decât articolele lui Eminescu din Timpul. Această atenție a vârstnicului și importantului personaj liberal însemna dintr-o dată recunoașterea meritelor superioare de gazetar ale lui Eminescu, dar mai cu seamă a meritelor lui ca personalitate umană, ca demnitate, ca atitudine etică. Niciodată el nu s-a târguit cu nimeni, niciodată n-a făcut compromisuri cu vreun om politic al vremii aceleia, niciodată n-a abdicat de la convingerile lui. De aceea era nu numai un adversar de temut dar și un aliat periculos.

Între credință și cunoaștere

Avem adânca încredințare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârșită față de durerea și umilința lui, i-a mijlocit mântuirea. Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei românești pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o și a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualității neamului, întrupată în Biserica națională.