Motivul istoric: Timp și spațiu național

Inegalabila altitudine la care se află poetul național derivă nu dintr-o simplă calitate a spiritului său, ci dintr-un raport constant în care se află cu poporul său și care-l face perfectul exponent al spiritului național. Și pentru stabilirea acestui tainic raport, a acestei relații de aur care leagă pe un gânditor, pe un artist, de o etnie, sunt necesare condiții speciale, a căror îndeplinire cere, ca în basme, o potrivire unică, ce face ca alesul să apară o dată la nu se știe câte secole în istoria unei nații.

Eminescu traducătorul

Eminescu își venera poporul și înaintașii și, socotindu-se el însuși verigă, cum am mai spus, și dator în sens kantian să acționeze în direcția și spiritul cerute de dezvoltarea specifică, organică a națiunii, trecuse cu imperativele moralei kantiene de la ființa sa individuală la slujirea intereselor supreme ale comunității naționale. Legea morală cu caracterul său universal, viața activă însuflețită de datoria îndeplinită cu orice preț, cu orice jertfă, îl purtau spre afirmarea adevărului în viața publică cu o intransigență aproape unică.

Hyperionul românesc

Ajuns în preajma Demiurgului, Luceafărul, încă plin de amintirea lumii de jos, proferează cuvintele cererii de dobândire a calității de muritor, fără să mărturisească rațiunea adevărată a acestei cereri. Și replica Demiurgului vine îndată, deschisă brusc de strigarea eroului pe numele lui cel ascuns, Hyperion, nume care-i desemnează esența. Rostirea numelui trebuia să-l trezească din grava uitare, din iluzia în care căzuse, reamintindu-i obârșia celestă, natura lui superioară.

În sfera unei conștiințe colective

Reintrat în „cumințenia pământului” românesc, Eminescu s-a întors îmbogățit enorm din vagațiile lui (de necuprins încă pentru noi) prin lumea valorilor universale și a articulat, în modul său atât de particular, de original, orizontul culturii noastre cu orizontul valorilor general umane. Și din sinteza atât de rară, poate încă neevaluată la prețul ei real, operată de el între viziunea tradițională și cea de vaste deschideri înspre lume, s-a dedus pentru universul spiritului românesc o valoare în a cărei „eternitate” credem.