Cuvânt înainte

Secolul vitezei pe care-l trăim ne acordă puțin timp disponibil pentru alte preocupări decât ocupația căreia ne-am dedicat, iar timpul liber ne este acaparat de problemele existenței cotidiene, nepermițându-ne a ne mai preocupa de amintirile din trecut. Dar cunoașterea trecutului ne deslușește prezentul și ne jalonează privirea spre viitor, și, cum pe toate ești dornic să le afli, îți răpești din orele de odihnă în căutarea izvoadelor pe care de multe ori nici nu le găsești sau nu-ți sunt accesibile. Pentru aceste motive, am fost ispitit să culeg în lucrarea de față tot ce ar preocupa pe un cititor grăbit și totuși interesat de istoria locurilor băștinașe în care au viețuit secole de-a rândul străbunii noștri, care, în scurta și fugara lor existență pe acest pământ, n-au precupețit să-și pună însăși viața în primejdie spre fericirea urmașilor.

Derivația numelui „Bucovina”

Apelativul Bucovina este format din elementul „Buche-Buk”, care în înțelesul român înseamnă „fag” și sufixul slav „vina” provenit din „vena”. Slavii denumeau orice teren pe care creșteau fagii „bucovena”. [...]

Datorită faptului că cea mai mare parte din suprafața Bucovinei de nord, de la Nistru până sub poalele Carpaților, era împădurită cu fagi, iar drumul comercial Moldova – Danzig – Țările Baltice – Suedia – Anglia traversa, pe o distanță însemnată, aceste păduri sau făgete, negustorii polonezi, maloruși, germani etc., care își mânau cirezile de vite sau turmele de porcine din Moldova spre țările lor, au denumit această zonă acoperită cu păduri de fag „bucovine”, pentru a desemna locul făgetelor, nicidecum însă ca o localitate, ținut sau țară.

În toponimie, „Bucovina” nu are deci o însemnătate etnică, ci e un atribut care indică, pur și simplu, felul locului precum ar fi zăvoi, poiană, câmpie, mocirlă, baltă sau luncă.

Semnele de la Mănăstirea Putna

Se povestea până acum jumătate de secol, că la Putna, în vechiul locaș de odihnă al Marelui Ștefan Vodă, s-au arătat semne în noaptea de 12 octombrie 1777, schimbându-se la față, de întristare, chipul voievodului, căci nefirească a fost alipirea Bucovinei la împărăția Austriei.

La miezul nopții, Buga, clopotul cel mare, a început să sune de la sine, întâi încet, apoi tot mai tare și mai tare.

Călugării treziți din somn se uitară în ograda mănăstirii. În fioroasa tăcere, în sunetul clopotului ce creștea treptat, biserica se lumină de la sine înăuntru de o lumină stranie și nemaivăzută. Călugării coborâră într-un șir treptele chiliilor, unul deschise ușa bisericii… în acea clipă clopotul tăcu și în biserică era întuneric des. Candela de pe mormântul lui Ștefan Vodă se stinse, deși avea untdelemn îndestul.

A doua zi, Voievodul Moldovei era atât de mohorât și de trist încât, pentru păstrarea memoriei lui, un călugăr ce știa a zugrăvi a făcut copia, ce exista până mai acum patru decenii…

Se va lumina vreodată chipul acestui voievod?