Colecția Destin românesc
Fântâna Albă - Golgota neamului

Ediția a doua
Editura Nicodim Caligraful
Mănăstirea Putna, 2022
În anul 2011, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin lege „Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
Numele tuturor celor care au murit în 1941 la Fântâna Albă sunt cunoscute doar de Dumnezeu, la fel ca numelor majorității celor morți în prigoana comunistă. Cu toții au urcat Golgota jertfirii vieții pentru ca poporul român să aibă parte de bucuria învierii.
Jertfa lor dă viață și ne înnoiește ca popor, așa cum jertfa lui Hristos ne înnoiește. Și în Decembrie 1989 se striga în Piața Revoluției „vom muri și vom fi liberi”. Cum poți să mori și să fii liber? Nu altfel decât în Dumnezeu.
De aceea, credem că Dumnezeu i-a rânduit între martirii neamului și i-a așezat împreună cu sfinții noștri strămoși.
Neuitarea lor și ruga pentru ei sunt datoria noastră sufletească față de cei datorită cărora purtăm cu demnitate numele de români.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește jertfa lor și dă acestui neam gând bun și inimă curată ca să împlinească voia Ta, pentru a se bucura împreună cu sfinții lui în Împărăția cerurilor!
Descarcă PDF
EXTRASE
din carte
Regimul totalitar
Apăsătoare este viața sub un regim totalitar. O viață grea, umilitoare, când demnitatea omului este desconsiderată; de fapt, nici nu este viață, ci o moarte lentă. Această stare intolerabilă i-a făcut pe mulți oameni să cadă pe gânduri. Prin satele noastre creștea neliniștea. Trebuia găsită o soluție. Bărbații se adunau în grupuri mici, sfătuindu-se în șoaptă. Unii își trăiau zilele negre în ascunzători. A început urmărirea celor bănuiți, anchetările, arestările, deportările. Peste sate se abătuse teroarea bolșevică.
Frica
Frica de ruși domnea și în casa noastră. Moșul, Gheorghe Morar, născut în 1864, și moșica Ana, născută în 1869, umblau cu lacăt la gură, căci nu voiau ca la adânci bătrânețe să fie aruncați după gratii. Dar noaptea, înainte de culcare, după ce suflau lampa, bunicii, cât și mama mea, Maria, mă îndemnau ca să mă rog la Dumnezeu să se întoarcă românii. Și mă rugam în fiecare seară, iar dimineața mă tot uitam înspre drumul mare, crezând că iată-iată înspre sat se vor slobozi coloane de bravi ostași români.
Drumul spre România
Coloana de demonstranți, după ce a traversat o pădure mare pe o distanță de circa 8 km și a ieșit în câmp deschis, într-o poiană numită Varnița, au văzut la capătul acesteia o unitate de soldați. Erau grăniceri care săpau tranșee pe marginea cărora erau amplasate puști mitraliere în poziție de tragere. Când coloana s-a apropiat la 100–120 m de grupa de soldați, a ieșit în întâmpinarea demonstranților un ofițer care i-a somat pe oameni să se oprească. Dar oprirea coloanei era o problemă, căci degeaba se opreau cei din față, că erau împinși înainte de cei din spate.
Masacrul
Ofițerul, văzând că oamenii se pun din nou în mișcare, s-a retras și a dat dispoziție de tragere soldaților din subordine. La început, oamenii au crezut că se va trage în aer cu scop de intimidare, dar nu a fost așa, căci ordinul a fost să se tragă în plin. Tinerii care erau în față cu crucile și praporii din biserică au aruncat crucile și s-au împrăștiat; bineînțeles, aceia care nu au fost atinși de gloanțe au fugit spre pădurea din spate.
Masacrul
Primii care au căzut au fost cei din rândurile din față și cei ce duceau steagurile și crucile. Eu, care mă găseam pe la mijlocul coloanei, la auzul împușcăturilor și a țipetelor disperate a celor din față, m-am aruncat la pământ, fiind atins și eu de un glonte în umărul drept, care mi-a provocat o mare fierbințeală și am început să pierd mult sânge. S-a creat un adevărat vacarm de groază din cauza țipetelor deznădăjduite a celor răniți ce cădeau în toate părțile ca snopii aruncați la întâmplare pe lan.
Repercusiunile
Operațiunea de elaborare a listelor cu aceia ce urmau să fie deportați a fost încheiată în preajma datei de 1 iunie 1941, când au început să se concentreze mijloacele de transport, vagoane și camioane, în reședințele de raion și au început să apară o sumedenie de unități militare noi, purtând culorile și însemnele NKVD-ului. Toate acestea au avut loc cu câteva zile înainte de data de 13 iunie 1941, dată la care s-a declanșat cea mai mare operațiune de deportare, atât în nordul Bucovinei, în întreaga Basarabie, cât și în Ținutul Herța.