Despărțire

Dintr-o Notă informativă din 19 februarie 1941, înregistrată cu numărul 639, aflăm că din Bahrinești un număr de refugiați au trecut fraudulos frontiera din URSS. Un tânăr transmitea prin aceștia o scrisoare către fratele său, gardian public în Suceava. Scrisoarea, scrisă în versuri, reproduce situația populației din teritoriile ocupate: se adună cereale de la locuitori și se transportă peste Prut; statuile și monumentele din Cernăuți sunt distruse, iar în locul lor s-au pus stâlpi în vârful cărora se găsește steaua în 5 colțuri cu portretul lui Stalin, Molotov și alți demnitari ruși. Scrisoarea este scrisă de către copilul Semeniuc Toader.

Foametea

În pofida recoltei catastrofale din anul 1946, provocată de seceta din primăvara și vara acelui an, autoritățile bolșevice au rechiziționat practic întreg grâul, inclusiv cel destinat însămânțărilor și întreținerii familiilor, în contul obligațiilor exagerate ale gospodăriilor individuale țărănești față de stat. În același timp, pentru a spori gradul de atracție a formelor comuniste de organizare a agriculturii, colhozurile au fost scutite de dări față de stat. Rămânând fără orice produse alimentare, oamenii au început să consume ghinde, borhot, coceane de porumb etc. Au existat chiar și cazuri de canibalism. Foametea a provocat o creștere bruscă a mortalității, din cauza distrofiei.

Deportarea

Pe după miezul nopții, auzind bătăi în geam, mama s-a trezit bucuroasă. Visa că l-au eliberat pe tata din închisoare și a sărit să-i deschidă. Dar au dat năvală peste noi câțiva soldați, ordonându-ne să ne pregătim de drum. Mama n-a reușit să ia nimic din lucrurile din casă, măcar merinde pentru mai multe zile, căci nu eram pregătiți să pornim la capătul lumii. Nu știa cum să ne strângă pe noi. Eram unul mai mic ca altul – eu de opt ani, sora Virginia de șase, fratele Dumitru de patru, iar mezina Georgeta avea numai nouă luni.

În Siberia

Dar greul cel mare era înainte, când a venit iarna cu omăt și ger cumplit. În câteva luni, mama a schimbat pe mâncare toate lucrurile mai bune luate de-acasă. Nici vorbă să ni se dea haine calde. Îi rămăsese cojocul bunicii, de la care a rupt mânecile și le-a tras pe picioare. Porția de pâine ne-o aducea înghețată. La magazin le-o tăia cu toporul. Mulți au început să moară de frig. Pământul era înghețat și morții nu puteau fi înmormântați. Erau puși unul peste altul în coridor, unde era mai rece decât într-un frigider. Așa am trăit cu morții alături până s-a dus omătul.

Biserica

În prima și a doua ocupație, biserica din Mahala a fost numai o săptămână fără preot, dar și atunci era deschisă în fiecare duminică și sărbătoare. Un țăran citea din cărțile sfinte cât era datoria unui dascăl de biserică, oamenii aprindeau lumânări și își spuneau rugăciunea, ca niciodată poate, așa de frumos și din toată inima. Pentru înmormântări, botez și nunți aduceau oamenii în timpul acela un preot din Cernăuți. Se făceau inspecții în timpul serviciului religios de către civili ce stau cu pălăria în cap sau ofițeri de miliție. Unul din acești ofițeri s-a oprit în fața icoanei mari cu figura lui Ștefan cel Mare, a întrebat cine e acela și oamenii i-au răspuns. A privit lung, n-a spus nimic și a plecat.