În perioada 23-26 august 2018 a avut loc la Mănăstirea Putna cea de-a XII-a ediție a Colocviului dedicat acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta cu tema „Unitatea de limbă, credință și neam. Sensul culturii române”. Fiind Anul centenar, lucrările prezentate s-au concentrat asupra marilor personalități române, care prin exemplul și jertfa lor au lăsat o moștenire foarte prețioasă generațiilor viitoare: o Românie Mare. Evenimentul a început cu slujba de Te Deum în Biserica Mănăstirii Putna, urmată de cuvântul de binecuvântare al preasfințitului Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și de o slujbă de pomenire a maicii Benedicta. Preasfințitul Damaschin ne-a amintit că este de datoria noastră să păstrăm și să dăm mai departe moștenirea primită de la înaintașii noștri. Starețul mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic, a subliniat faptul că anul centenar este reprezentat de icoana Sfintei Treimi, simbolul unității desăvârșite, de aceea și poporul nostru trebuie să fie permanent o icoană a Dumnezeului Întreit.

Câteva cuvinte de întâmpinare au fost rostite de rectorul colocviului de anul acesta, acad. Ștefan Afloroaei, care a amintit că unirea din 1918 a fost la limita celor posibile în istoria noastră, un vis al multor generații, o minune istorică. Teodora Stanciu, președintele Fundației „Credință și Creație”, gazdă a acestui eveniment, a evidențiat faptul că sensul culturii române, deși camuflat atenției noastre, poate fi (re)descoperit numai în credință. Astfel, cele două coordonate, istoria și credința, s-au întrepătruns acum 100 de ani, producând cel mai valoros rod al neamului: unirea tuturor românilor. De asemenea, doamna Stanciu a afirmat că, potrivit concepției lui Blaga, centrul lumii în trecut era satul, care era așezat în jurul bisericii și a cimitirului, fapt ce „ținea isonul întregii vieți ce se desfășura în fața noastră”. Expoziția „Dulce Bucovină” a reunit pictori români remarcabili, precum: Constantin Flondor, Dacian Andoni, Matei Lăzărescu, Andreea Palade și Dan Palade, fiind la rândul ei prezentată de criticul de artă Doina Mândru. Pe toată durata colocviului a fost organizată o mini expoziție de carte dedicată Marii Uniri și a oamenilor de cultură din acele vremuri, cu participarea editurilor „Vremea”, „Spandugino” și „Nicodim Caligraful”. Astfel, înaintea pauzei care marchează prima sesiune de comunicări, au vorbit doamna Silvia Colfescu din partea editurii „Vremea” și domnul Paul Marinescu din partea editurii „Spandugino”.

Prima sesiune de comunicări a debutat cu lucrarea părintelui Ioan Pintea, Pe românește: N. Steinhardt și „sufletul național”, în care amintește despre personalitatea enciclopedică a părintelui de la Mănăstirea Rohia. Steinhardt, deși convertit la religia și la neamul românesc, își exprima mult mai deschis patriotismul și credința decât alți oameni care s-au născut români. Ca dovadă, autorul „Jurnalului fericirii” scrie mult despre Eminescu, susținând că în poezia Doina mesajul este mult mai puternic, fiind chiar „glasul vraciului care descântă un blestem ancestral”.

În continuare, acad. Ștefan Afloroaei a vorbit despre sensul culturii în filosofia românească de la începutul secolului XX. După cum susținea și Petrache Poenaru, „prima mare nevoie a poporului român este educația”, fapt remarcat de studenții din perioada interbelică ce făceau studii în străinătate și se întorceau cu gândul de a ajuta poporul român să se ridice. În schimb, Mircea Vulcănescu adaugă ideea că creștinismul este însuși fondul creștin al românității. Acad. Ion Pop a prezentat despre „Țara” lui Lucian Blaga, ce a fost de fapt încadrată în satul românesc, centrum mundi, locul de naștere al veșniciei. Astfel, „țara” lui Blaga este o patrie cosmică, o încercare de a uni simbolic individul cu Marele Tot.

Lucrarea Transmiterea modelelor, între credință și secularizare, prezentată de prof. univ. Dan Monahu, a făcut referire la marea responsabilitate pe care o au zugravii picturilor murale de origine bizantină în fața lui Dumnezeu și la modul cum ei își făceau cunoscute tehnicile de pictură. Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a încheiat seara cu eseul: Simboluri creștine, purtătoare ale unității, subliniind rolul fundamental al credinței în unitatea românilor din diaspora și în comuniunea lor cu alte popoare: „Deși societatea se comportă ca un turn Babel, Biserica este locul unde se pot înțelege, căci vorbesc toți aceeași limbă a iubirii”. Autorul a potențat rolul major al ortodoxiei ca „aristocrație spirituală a Europei”, fiindcă ea generează formarea unui întreg univers: „Unde apare o icoană, apare un altar; unde apare un altar apare o biserică; unde apare o biserică se identifică și se edifică o lume”.

A doua zi a colocviului dedicat Marelui Centenar, 24 august 2018, a debutat cu lucrarea prof. univ. Maria Șlehtițchi de la Universitatea din Chișinău cu titlul „Limbă! Alfabet!”; realități istorice, realități literare. Doamna profesor a adus în discuție problema limbii și a literaturii moldovenești, folosindu-se de binecunoscutele lozinci scandate de românii din Basarabia în anii 1988-1989, care cereau folosirea limbii române (moldovenești) și a alfabetului latin în spațiul public.

Prof. univ Sorin Lavric a prezentat lucrarea Condiția peltastică a limbii, susținând faptul că poeziile, odată învățate și recitate, pot deveni o formă de rugăciune laică, cu efect anxiolitic, de refacere a echilibrului sufletesc. A explicat că limba nu este doar un mijloc de comunicare, ci este „un vector de energie mentală”, care influențează mintea în trei grade diferite: tectonic, peristatic și balistic. Îndeosebi, limba folosită la rugăciune sau într-un monolog interior devine un mijloc de apărare, un scut împotriva răului exterior.

Pornind de la cuvintele părintelui prof. univ. Dumitru Stăniloae: „Ortodoxia este ochiul prin care privește românul spre cer”, protos. Teofan Popescu a vorbit despre Unitatea dintre teologie și spiritualitate la Sfântul Simeon Noul Teolog. Părintele a explicat că separarea dintre teologie și spiritualitate este ceva artificial, pentru greci cuvântul „teologie” desemnând atât învățătura despre Dumnezeu, cât și contemplarea Lui. Sfântul Simeon ne arată, mai ales prin Imnele de dragoste dumnezeiască, că harul duhului sfânt poate fi dobândit prin asceză, care duce la schimbarea inimii într-una curată, smerită și zdrobită. Astfel, deși ființa în sine este nedeplină, ea în devenire ajunge la deplinătate și se poate învrednici să vadă Lumina Necreată, care ne ajută să vedem că toate sunt lumină, după spusele Sfântului.

Limbă, rudenie și națiune în retorica profundă a patriotismului este lucrarea semnată de prof. univ. Gheorghiță Geană. Acesta a specificat încă de la început, cu ajutorul unei metafore, că naționalismul poate fi văzut în trei feluri diferite: ca un cuțit cu care poți fie să înjunghi un om, fie să tai o pâine, fie să sculptezi o operă de artă. Astfel, autorul evidențiază importanța locului natal, ce devine, în cuvintele lui Mircea Eliade, „o geografie sacră”. Oamenii mereu au identificat țara și poporul cu ajutorul cuvintelor ce exprimă grade de rudenie, de exemplu: patria-mamă, frații noștri de peste Prut, neamul nostru.

O comunicare inedită a avut inginerul Dimitrie Țopa, care a povestit despre familia sa, O familie cu multiple rădăcini în România, parcurgând suta de ani de la Marea Unire. Fratele său a fost Ovid Țopa, autorul volumului Amintiri din țara fagilor, personalitate de care a fost foarte apropiat. Este de asemenea rudă cu artistul plastic Eugen Drăguțescu, care avea, după spusele domnului Țopa, o dragoste de țară extraordinară. O familie aristocrată, cu multe nume de personalități care au contribuit la cultura română și despre care merită să se cunoască mai multe.

Următoarea lucrare s-a intitulat Cum e cu putință identitatea?O introducere în literatura din Bucovina de prof. univ. Mircea A. Diaconu. Domnul profesor a început prin a descrie Bucovina drept „o lume fascinantă, abandonată și necunoscută”. În perioada de prosperitate, oamenii făceau multe eforturi pentru a ajunge în Bucovina și a se adăpa din „izvorul spiritualității românești”, însă după dezlipirea de România Mare mulți români au trecut prin suferințe cumplite.

Domnul ambasador Ștefan Nicolae a vorbit despre Meritele și limitele diplomației românești în înfăptuirea Marii Uniri, referindu-se nu numai la inițiativele unor titulari ai portofoliilor afacerilor străine, cum se numeau atunci ambasadorii, ci și la acțiunea directă a unor factori cu decizie politică: Casa regală, primul ministru, alți factori influenți. Faptele de arme și iscusința deciziilor diplomatice, mobilizarea elitelor locale în proclamarea unirii de către fiecare provincie istorică au contribuit la realizarea Marii Uniri, ca și „exploatarea” unor împrejurări istorice avantajoase.

Monahul Iustin Taban a încheiat prima jumătate a zilei cu lucrarea Chipul de legendă al lui Ștefan cel Mare în destinul Bucovinei și al unității naționale a românilor. Părintele a subliniat faptul că personalitatea marelui voievod a devenit legendară la scurt timp după moartea sa. Considerat „mântuitorul neamului” sau „puternicul împărat al României”, Ștefan cel Mare este „înveșnicit” în folclorul românesc prin numeroase colinde, urături, bocete sau balade care îi cheamă numele în ajutor, așteptând întoarcerea sa pentru a salva mult iubita sa țară. Astfel, de mai bine de 500 de ani de la moartea sa, poporul îi păstrează o dragoste și un respect impresionant, ce li se cuvine în general sfinților. Importanța deosebită a domnitorului moldovean în istoria României este surprinsă și de Mihai Eminescu, ce numește mormântul său de la Putna „altarul conștiinței naționale” și arborează la Serbarea de la Putna din 1871 un steag ce îl avea desenat pe Ștefan cel Mare ridicându-se ca un rege din mormânt.

Prima parte a sesiunii de după amiază, moderată de prof. univ. Dan Mohanu, a debutat cu comunicarea Dicționare și semne de carte – instrumente punând în lumină izvoarele limbilor și culturilor europene, susținută de pictorul și restauratorul Matei Lăzărescu, care a subliniat „importanța existenței unui dicționar în (fiecare) casă”, considerat „un port sigur în caz de rătăcire pe apele gândurilor și discuțiilor”. Un exemplu în acest sens ar fi Dizionario delle sentenze latine e greche al profesorului Renzo Tosi, care cuprinde câteva mii de proverbe, maxime și citate, dar în care nu se regăsește nicio variantă a unui proverb sau dicton în limba română, afirma, cu regret, domnul Lăzărescu. În ceea ce privește semnele de carte, ele au fost amintite doar pentru „disimetria flagrantă a ușurimii, a fragilității, a caracterului lor strict subiectiv”.

Sesiunea a continuat cu o comunicare sensibilă, referitoare la prietenia, transmisă din generație în generație, dintre membrii a două familii: Carp și Beldiman, prezentată de arhitectul Alecu Beldiman, intitulată Scrisoare către Olga. Textul a fost prilejuit de lansarea cărții scriitorului francez Henri de Gradmaison, Olga sau întoarcerea la Țibănești, apărută la editura Vremea, o carte de ficțiune bazată pe istorisirea propriei vieți de către Olga Racovitză, născută Carp, nepoata de bunic a lui Petre P. Carp, „inflexibilul șef al conservatorilor junimiști”.

Maestrul Simion Silaghi Sălăgeanu:un iconar pe Valea Arieșului, comunicarea Ralucăi Prelipceanu, a prilejuit întâlnirea cu Simion Silaghi Sălăgeanu, unul dintre reprezentanții de marcă ai școlii de iconografie transilvănene, și cu programul iconografic al bisericii Sfântul Mihail din Vința, perfect adaptat arhitecturii specifice locașurilor de cult din Transilvania. Ridicată în jurul anului 1760, biserica a fost zugrăvită de Simion Silaghi, între 1819 și 1821, pictura înscriindu-se în canoanele iconografiei bizantine tradiționale, fiind, în același timp, o ilustrare a stilului baroc apusean.

Ieromonahul Gherasim Soca a încheiat această sesiune cu lucrarea Rolul duhovnicilor români în păstrarea unității naționale, în care a subliniat rolul duhovnicilor în susținerea ființei unui neam mai cu seamă în secolul al XX-lea, în întărirea vieții duhovnicești a românilor și, prin aceasta, a unității lor. În acest sens, a vorbit despre rolul unor preoți militari în Războiul de Întregire, dar și în al Doilea Război Mondial, despre preoți care au participat la importante acțiuni ale românilor basarabeni, despre duhovnici întemnițați în închisorile comuniste, despre duhovnicii partizanilor, despre duhovnicii basarabeni, despre marii duhovnici ai neamului, care prin rugăciunile și dezlegările lor au curățit și luminat atâtea inimi și care „numai într-o astfel de stare au putut oamenii să se unească la lucruri bune, să plece împreună genunchiul la rugăciune”.

Sesiunea care a încheiat ziua de vineri, 24 august, moderată de prof. univ. Gheorghiță Geană, a început cu comunicarea criticului de artă Doina Mândru, Reconstituind tradiția, care completează prezentarea expoziției „Dulce Bucovină” din prima zi a colocviului, și în care arată că pictorii care au expus, Constantin Flondor, Dacian Andoni, Matei Lăzărescu, Andreea Palade și Dan Palade, au în comun, „dincolo de legăturile de sânge și de prietenia artistică, o sesizabilă dispoziție contemplativă în care se poate descifra melancolia celui nevoit a părăsi, cândva, locul de origine”.

În continuare, lect. univ. dr. Adrian Jicu, în Centenarul între festivism și luciditate. Fascinația răului în romanele lui Eugen Uricariu, a făcut o incursiune în cele mai recente romane ale lui Eugen Uricariu, în care este urmărită evoluția României în ultimul secol, cu accent pe evenimentele petrecute după 1947: Supunerea,Cât ar cântări un înger, Plan de rezervă, Beniamin și Permafrost. Apreciază că aceste romane prezintă nu doar aspecte din istoria contemporană, ci dezvăluie și mecanismele subtile de funcționare a Puterii. Întreaga pentalogie este, de fapt, o parabolă a puterii și o radiografie a Răului,  despre „cum să drămăluiești Puterea și despre cum să reziști Răului, fără să îl înfrunți direct”.

Ultima comunicare a zilei a fost cea a prof. univ. Eugen Munteanu, Despre principiile filologice ale editării vechilor texte românești, care amintește care sunt sarcinile filologului, în cultura cărții: conservarea, editare, traducerea și interpretarea textelor, insistând asupra editării textelor vechi româneștri, bisericești sau laice. Aceasta presupune interpretarea corectă a scrierii chirilice a vechilor texte, așa cum este practicată în institutele Academiei Române și în Universitățile mari din țară, nu însă în alte locuri, în absența unei asistențe de specialitate. În acest sens, aduce exemple din „diortosirea” Pravilei de la Govora, realizată de părintele Petre Mateiescu, un text mutilat, adaptat înțelegerii noastre.

A treia zi a colocviului, 25 august 2018, a început cu o sesiune moderată de scriitorul Adrian Alui Gheorghe, prima dintre comunicări fiind cea a conf. univ. Ioan Milică, Biblismele lui Creangă. Ipoteza de lucru abordată este aceea că Biblia a exercitat o deosebită influență asupra stilului lui Creangă. Numite biblisme, aceste izolări, cum le-ar fi etichetat Iorgu Iordan, sunt prezente în poveștile lui Creangă și au mai cu seamă o funcție umoristică, evidentă „mai ales când cititorul constată că evenimentele de proporții biblice sunt, în povești, elemente mărunte sau desprinse din universul cotidian”. În acest sens, face referire la basmele Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Povestea lui Harap-Alb sau Ivan Turbincă.

ÎnViața Bojdeucii la Centenar, Constantin Parascan prezintă un istoric al casei din Țicău – Iași în care a locuit marele povestitor Ion Creangă, și mai ales reflectarea în presa vremii a evoluției acesteia, în perioada 1890-1918.

În continuare, în comunicarea „Pădurea spânzuraților”: cartea și filmul, lumina și tăcerea, scriitorul Adrian G. Romila a susținut impactul pe care l-a avut în cultura română a secolului al XX-lea atât romanul Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu, cât și ecranizarea acestuia, realizată de regizorul Liviu Ciulei, în 1964, două capodopere despre un eveniment major al istoriei: Primul Război Mondial.

Ultima prezentare din această sesiune aparține scriitoarei Florina Nicolae, Traducerile și conștiința lingvistică națională la români, în care susține că o dimensiune fundamentală a evoluției conștiinței identitare a unui popor este conviețuirea dintre literatura originală și traduceri, îmbogățirea unei culturi însemnând și îmbogățirea permanentă a limbii. Parcurgând evoluția culturii române, de la primele scrieri ale secolului al XVI-lea, la cele ale începuturilor difuzei conștiințe naționale pașoptiste și uniate, de la generația Marii Uniri, la efervescența interbelică, fracturată de ghilotina propagandei și cenzura realismului comunist, autoarea ajunge în anul centenar la constatarea „românizării” unei națiuni care se declară independentă și suverană.

A doua sesiune a dimineții, moderată de Adrian G. Romila, a debutat cu o altă comunicare a preotului Ioan Pintea, intitulată Apostol Bologa față în față cu Sfântul Apostol Pavel, în care îl consideră pe Apostol Bologa, personajul central din Pădurea spânzuraților a lui Liviu Rebreanu, un personaj care caută și îndrăznește să rămână „un suferind după Absolutul propriei credințe”, care încearcă să-și înțeleagă propria condiție, care crede și mărturisește că „iubirea cea mare și adevărată e numai la Dumnezeu” și care, pentru că își iubește atât de mult semenii, pentru că își iubește Absolutul mai presus de orice, crede în posibilitatea unei iubiri universale. Concluzia acestei comunicări este aceea că Rebreanu ne trimite un mesaj revelator, acela că „șovăirile lui Apostol Bologa sunt și șovăirile noastre, ale tuturora…”, iar „iubirea lui Apostol Bologa este și iubirea noastră, a tuturora …”.

A urmat politologul Marin Gherman cu lucrarea Românii din Nordul Bucovinei: între concepția „lumii ruse” și noua concepție a „lumii ucrainene”, în care îi consideră pe românii din nordul Bucovinei observatori ai unor jocuri geopolitice, subiecți ai influențelor străine și nu generatori sau beneficiari de spații geoculturale și geoistorice. Susține că în absența unui model geopolitic propriu, în cazul românilor din Ucraina fiind cel elaborat la București pentru românii din toate comunitățile istorice, care ar putea fi un sprijin pentru cei care își doresc să învețe în școli în limba maternă sau să se roage în biserici în limbă română, spațiile geografice și culturale se ordonează în baza proiectelor politice și culturale străine, fie ale „lumii ruse”, fie ale „lumii ucrainene” sau a altor lumi și concepții.

Ultima comunicare a fost cea a scriitorului și editorului Lucian Vasiliu, intitulată Grigore Vieru al limbii materne, care începe cu rememorarea primei întâlniri cu poetul basarabean, căruia i-a dedicat poemul Mierla lui Grigore Vieru, apărut într-un volum editat la Junimea. Apreciază că versurile acestuia conțineau o fibră patriotică specială, într-un context nefericit de deznaționalizare, de marginalizare, fiind ascultate de români, transmise de emisiunile de radio și televiziune de la Chișinău în anii 1980. Și încheie, spunând că, Grigore Vieru este „limbă deșteptătoare de clopot unionist”.

Sesiunea de după amiază, moderată de prof. univ. Maria Șleahtițchi, a început cu comunicarea Alexei Mateevici – apostol al neamului românesc din Basarabia, aparținând conf. univ. Eugenia Bojoga. După o scurtă prezentare a situației din Basarabia, în 1918, context în care și-a desfășurat activitatea de preot, teolog, filolog, traducător și publicist Alexie Mateevici, autoarea s-a referit la activitatea publicistică militantă a acestuia, mai puțin cunoscută publicului larg, articolele sale având ca tematică „luminarea poporului prin știința de carte”, unirea și solidaritatea basarabenilor în jurul ideii naționale și rolul preoților de la sate în atragerea țăranilor spre cultură, și a concluzionat că articolele sale au avut un rol fundamental „în trezirea conștiinței de neam a basarabenilor și a pregătit momentul Unirii” din 1918.

În continuare, profesorul Theodor Codreanu în Limba română pe Golgota basarabeană a făcut un istoric al limbii române din Basarabia sub ocupație rusească, în timpul regimului comunist: de la limba „moldovenească”, ca idiom aparte, conform „experimentului Marr” din 1924, al teoriei „limbii de clasă”, și deportarea în Siberia a intelectualilor români, după 1938, la recunoașterea identității lingvistice și culturale „româno-moldovenești”, care corespunde destalinizării și politicii României de detașare de Moscova după 1964, și care a influențat direct atitudinea intelectualilor și scriitorilor români din Basarabia.

A urmat conf. univ. Ala Sainenco cu studiul Unitatea imaginarului lingvistic în spațiul românesc (în baza structurilor asociative),care vizează aspecte referitoare la limba română vorbită în Basarabia și conștiința lingvistică a românilor basarabeni. Întrebarea de la care a pornit este dacă contactul dintre limbi influențează structurile de adâncime, înscrise în imaginarul lingvistic, dacă structurile asociative specifice vorbitorilor de limbă română din România se mențin în cazul vorbitorilor de limbă română din Republica Moldova. Apelând la Dicționarul asociativ al limbii ruse, a comparat aceste rezultate cu reacțiile vorbitorilor de limbă rusă, urmărind stabilirea influențelor rusești în cazul vorbitorilor de română din Republica Moldova. Pentru comparare a selectat cuvintele din câteva câmpuri semantice (credință, cunoaștere, stări fiziologice, trăiri afective, deictice) la care s-a referit succint și a analizat pe larg conceptul război în imaginarul românesc și rusesc.

Lucrarea Eminescu: statornicie și neatârnare aparține profesorului Gheorghe Simon, pentru care Eminescu e „întâietate de rostire, însumare și încununare a zidirii neîntrerupte, iar metaforele sale configurează nucleul, matca izbăvirii, a mântuirii prin mărturisire și nezăvorâre în sine”, este actual, reductibil la un principiu unificator, ireductibil însă după grile de lectură aleatorii, fragmentate și compilate.

Ultima sesiune a Colocviului a fost moderată de acad. Alexandrina Cernov. Prima comunicare, susținută chiar de moderator, este intitulată Sextil Pușcariu și Bucovina. „Memoriile”- document istoric, în care vorbește despre ampla activitate culturală și filologică desfășurată la Cernăuți de profesorul Sextil Pușcariu, dar mai ales despre rolul acestuia în realizarea unirii Bucovinei cu țara, cum este reflectat de Memoriile sale, în care sunt prezentate și câteva personalități pe care le-a cunoscut direct în acestă activitate unionistă (Ionel Brătianu, regele Ferdinand, regina Maria, Ion Nistor).

A urmat prof. univ. Viorica Moisuc cu lucrarea Marea Unire a Românilor din 1918 și interesele Marilor Puteri. Cazul Bucovina, în care a prezentat situația Bucovinei în relațiile internaționale, în funcție de interesele Marilor Puteri, în 1918.

Ultima comunicare a zilei a fost cea cercetătorului Valentin-Ioan Fușcan,Memorialistica Primului Război Mondial – sursă a investigației istorice, în care consideră memorialistica un izvor istoric ce completează informațiile cuprinse în documentele de arhivă, dar care trebuie analizat cu mult spirit critic, aprecierile memorialiștilor trebuind coroborate cu documentele din arhivele oficiale sau din cele particulare. Se referă la unul dintre memorialiștii perioadei Primului Război Mondial, Constantin Gane, scriitor care a participat ca voluntar la război, experiența personală făcând obiectul volumului Prin viroage și coclauri (1922).

În încheierea colocviului, domnul Vasile Asandei a vorbit despre ce ne poate oferi următoarea sută de ani și despre ce am vrea să ne ofere.

Consideră că avem nevoie de credință și de educație mai mult decât oricând, că trebuie să ne însușim cu adevărat valorile și să facem mult mai mult pentru ca ele să pătrundă profund în societate, să ne punem în slujba celorlalți, să învățăm să fim puternici și să credem în noi și în țara noastră.

Ultimele cuvinte au fost rostite de rectorul colocviului, acad. Ștefan Afloroaei, urmat de de arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii Putna, care i-a îndemnat pe toți participanții la acest colocviu să înfăptuiască ce-și propun și să nu uite că aceasta este o „virtute care se numește nădejde”.

În timpul colocviului au fost lansate mai multe cărți apărute la editura „Nicodim Caligraful”, una dintre ele, dorită și așteptată de mulți ani, fiind Portret. Zoe Dumitrescu‑Bușulenga – Maica Benedicta. Lucrarea, prezentată de doamna Teodora Stanciu, cuprinde evocări sau texte referitoare la opera doamnei academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, amintiri deosebit de frumoase legate de spiritul maicii Benedicta.

O altă lucrare este Fântâna Albă – Golgota neamului, „închinată jertfei românilor de pretudindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și demnitate națională și, în mod special, românilor care au fost uciși în masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, la 1 aprilie 1941, pentru dorința lor de a trăi în România”, prezentată de acad. Alexandrina Cernov,  care a îngrijit apariția acestui volum.

Protosighelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat lucrarea basarabeanului Ion Moraru Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc, care cuprinde trei cărți publicate într-un singur volum, apărut la editura „Nicodim Caligraful”. O carte frumoasă, care „vine în întâmpinarea atât de multor nevoi ale sufletului, încât cine o începe nu o lasă din mână până la final”.

De asemenea, a fost lansat și numărul 11, XI – 2018 din revista Caietele de la Putna, ce cuprinde lucrările prezentate la simpozionul Pater et filius. Continuitate în cultura română și europeană.

Duminică, 26 august 2018, pentru participanții la acest colocviu a fost organizată o excursie la Cernăuți, pentru a cunoaște mai bine trecutul românilor nord-bucovineni și, mai ales, pentru a înțelege situația lor actuală. Cu acest prilej, au vizitat casa lui Aron Pumnul, școala unde a învățat Eminescu, fostul sediu al Mitropoliei Cernăuților, în prezent Universitatea din Cernăuți, casa în care a copilărit Constantin Flondor, prilej de evocare a unor amintiri despre bunicii și părinții acestuia.