Inegalabila altitudine la care se află poetul național derivă nu dintr-o simplă calitate a spiritului său, ci dintr-un raport constant în care se află cu poporul său și care-l face perfectul exponent al spiritului național. Și pentru stabilirea acestui tainic raport, a acestei relații de aur care leagă pe un gânditor, pe un artist, de o etnie, sunt necesare condiții speciale, a căror îndeplinire cere, ca în basme, o potrivire unică, ce face ca alesul să apară o dată la nu se știe câte secole în istoria unei nații.

Eminescu – Creație și cultură

Trecerea sa la monahism nu reprezintă un act de convertire bruscă și cu atât mai puțin de penitență punctuală (cum vor fi socotit unii, probabil), ci unul de continuitate întru desăvârșirea existențială. Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Maica Benedicta nu sunt două persoane diferite decât prin sugestie teologică: ele sunt două-în-una, sub oblăduirea Sfântului Duh. (Gheorghiță Geană)

Portret. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta

Problema situării satului românesc în raport cu istoria l-a preocupat îndelung pe Blaga, mai cu seamă în scopul deliberat al stabilirii unui tip de cultură și al delimitării ideii de „sat” ca atare. (…)

 

Convingerile teoretice ale gânditorului trăitor de mit s-au adân­cit pe măsura trecerii timpului și construcția pe care a edi­ficat-o în jurul satului ca „fenomen originar” rămâne dincolo de orice tentativă a unor momente ostile de istorie, de a o demola. Nucleul radiant de viață și cultură pe care Blaga l-a înălțat în zarea filosofiei culturii dăinuie, mitul satului adăugându-se celuilalt mit, al pădurii, trăit, și el, de Eminescu.

Contemporanii mei. Portrete

Oamenii și-au pierdut dorința de a citi pentru că suntem în zodia computerului. Eu sunt un cetățean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile necesare pentru reflecție, pentru meditație. Pierderea obișnuinței lecturii este pericolul cel mai mare care amenință planeta, pentru că slăbește intelectul, puterea de gândire și te face să uiți limba. Chiar și eu, după ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit să pun mâna pe Eminescu și pe Sadoveanu, ca să-mi refac limba.

Să nu pierdem verticala